Fundaţia “Maeght”, din Saint-Paul-de-Vence, l-a invitat în vara aceasta pe filosoful şi scriitorul Bernard-Henri Lévy să organizeze o expoziţie, deschisă între 29 iunie şi 11 noiembrie, cu lucrări din patrimoniul Fundaţiei, dar şi din numeroase muzee şi colecţii din întreaga lume.
Bernard-Henri Lévy devine astfel pentru prima dată în existenţa sa comisarul unui astfel de eveniment, intitulat “Aventurile adevărului”. Peste 100 de opere vechi şi moderne sunt etalate în şapte “secvenţe”, urmărind relaţia dintre pictură şi filosofie, consensuală sau divergentă, de la Platon la Nietzsche, trecând prin Heidegger.
“Niciuna dintre aceste opere nu se află aici în mod gratuit. Niciuna nu este expusă pentru că mi se pare frumoasă. Nu este o expoziţie născută din capriciu, nu este gândită ca să-mi facă plăcere, nu este un muzeu imaginar şi nici o plimbare visătoare prin lumea artei. Este un parcurs strict, conceptualizat, ale cărui argumente, ale cărui momente sunt opere de artă”, declara filosoful jurnalistei Anne Verdaguer.
Există desigur multe cărţi despre relaţiile dintre pictură şi literatură, s-au realizat de-a lungul timpului expoziţii despre reprezentarea în pictură a filosofilor sau a curentelor de gândire. De data aceasta, întrebarea la care ar trebui să răspundă expoziţia se referă la felul în care filosofia influenţează pictura sau la măsura în care pictura poate depăşi, ca mesaj, filosofia.
Cele şapte secţiuni sunt “Fatalitatea umbrelor”, “Tehnica loviturii de stat”, “Calea regală”, “Contre-Etre”, “Mormântul filosofiei”, “Revanşa lui Platon”, “Plasteme şi filosofeme”.
Este un periplu între arta veche, modernă şi contemporană, de la un “Crucifix” de Bronzino din secolul al XV-lea şi reinterpretările lui datorate lui Picabia sau Jim Dine, la un tablou de Paul Chenavard destinat să ilustreze Hegel şi un altul de Joseph Kosuth pretinzând să pelungească ideile hegelianismului…
O carte-catalog, “Les Aventures de la vérité, Peinture et philosophie”, coeditată de Fundaţia “Maeght” şi Editura “Grasset”, cuprinde reproducerile operelor cu comentariile autorului, lungi fragmente din “Jurnalul” pe care Bernard-Henri Lévy l-a ţinut de-a lungul întreprinderii sale, dar şi “Scrisoare către Olivier Kaeppelin” a lui Lévy, în care filosoful îi expune directorului Fundaţiei “Maeght” teza pe care doreşte s-o apere, secvenţele expoziţiei, operele la care s-a gândit, sensul panotării pe care şi-a imaginat-o, filosofii pe care are inenţia să-i citeze. I se alătură “Răspuns lui Bernard-Henri Lévy” de Olivier Kaeppelin.
Bernard-Henri Levy în faţa unei picturi colective ce reuneşte cei mai importanţi gânditori ai secolului XX
O serie de video-uri scurte, filmate de filosof, prezintă artişti contemporani, ca Marina Abramovic, Miquel Barceló, Olafur Eliasson, Alexandre Singh, Huang Yong Ping, Jacques Monory, Anselm Kiefer, Gérard Garouste, Kehinde Wiley, Maurizio Cattelan, Zeng Fanzhi sau Enrico Castellani, citind o pagină scisă de filosofi ca Platon, Hegel, Schelling sau un fragment din “Talmud”…
“Jurnalul” permite cititorului să urmărească, săptămână după săptămână, din august 2011 până în aprilie 2013, dialogul între cei doi şi partenerii lor, artişti, colecţionari, galerişti, conservatori, mecena.. Comisarul îşi expune îndoielile şi ezitările, preferinţele şi momentele de inspiraţie.
Bernard-Henri Lévy dezvăluie culisele unui proiect transformat într-o adevărată cercetare. Textele privind operele de artă sunt când pedagogice, când savante. “Aventurile adevărului” este o carte a expoziţiei, scrisă şi publicată, fapt inedit, înaintea organizării acesteia.
“Toată filosofia este, poate, un comentariu la Platon. Dar, din fericire, a existat Nietzsche pentru a contracara filosofia platoniciană. Apoi Heidegger, apoi structuralismul. Şi apoi «levinasismul» care a operat această fantă în fiinţă şi în afara fiinţei, pe care o numesc «Contre-Etre». Când am devenit, cu această expoziţie, colecţionar efemer, am ştiut foarte bine că duşmanul meu este Platon. Eternul duşman al artiştilor este Platon. Ceea ce Nietzsche numeşte «maladia lui Platon», nu cea de care suferă filosoful, ci aceea pe care o inoculează, cenzurarea artei, descalificarea ei, condamnarea ei la moarte”, explica Bernard-Henri Lévy într-un interviu acordat lui Harry Bellet.
Filosoful îl consideră pe Platon “marele iconoclast”, cu mult înaintea talibanilor, care condamnă imaginile şi îi reduce pe artişti la rolul de imitatori, de copişti.
Bernard-Henri Lévy mărturiseşte că n-ar fi scris “Aventurile Adevărului” fără această propunere de expoziţie din partea Fundaţiei “Maeght”, dar şi că n-ar fi acceptat propunerea, dacă ea n-ar fi presupus şi posibilitatea publicării unei cărţi. Pentru că “Nu scrii niciodată cu ochii fixaţi asupra eternităţii. N-aş fi scris niciodată «La Guerre sans l’aimer» fără războiul din Libia sau «Le Lys et la cendre», fără războiul din Bosnia şi aşa mai depate (…) M-am implicat în aceste războaie şi le-am ţinut cronica”.
Bernard-Henri Levy în expoziţie
Expoziţia a însemnat, spune Lévy, un alt fel de implicare. Propunerea de a o organiza i-a dat “sentimentul unui fel de întâlnire secretă, fixată într-un timp foarte îndepărtat pe care puteam în sfârşit s-o onorez”.
Cartea “Les Aventures de la vérité, Peinture et philosophie” arată “de unde pleacă, pe unde trece şi unde ajunge această aventură. Jurnal de bord, în special, ea dă o imagine precisă a peripeţiilor expoziţiei şi a culiselor ei. O imagine a felului în care plecând de la o intuiţie, ea a fost hrănită şi a sfârşit prin a prinde viaţă. Apoi au existat toate cazurile posibile. Operele pe care le voiam pentru că le cunoşteam. Cele de care îmi aminteam fără să ştiu unde se află. Şi cele pe care nu le cunoşteam şi pe care le-am întâlnit”.
Printre cele dintâi filosoful aminteşte “Portretul lui Goethe” de André Masson. În cea de a doua categorie intră, de exemplu, “Pieta” de Cosimo Tura, pe care îl văzuse cu 40 de ani în urmă pentru că era pictorul preferat al lui Antonin Artaud, iar Lévy era un mare admirator al acestuia din urmă. În ultima categorie se plasează “The Communicator”, capul negru cu cristale al Marinei Abramovic.
“Jurnalul” urmăreşte evoluţia poziţiei lui Levy, de la cea a comisarului de expoziţie care alege operele “la rece”, în funcţie de ideea pe care o vrea exprimată, la supunerea în faţa forţei operelor. Aşa i s-a întâmplat cu Portretul Nadjei” de André Breton.
În carte, imaginile conţin poveste filosofiei. “Figurile artiştilor din video-uri, dar şi imaginile operelor din ultima parte a volumului vorbesc aici un limbaj filosofic. Felul în care sunt aranjate produce, pentru cineva care ştie să vadă, o viziune destul de precisă, panoramică, a filosofiei. Această carte este o istorie încrucişată a filosofiei şi a artei”, afirmă autorul.
