La 15 ani de când a dus țara în NATO și în UE, PSD a avut o altă șansă istorică: de a scoate România din condiția precară a unei colonii de periferie în care a fost adusă de tandemul Băsescu – Iohannis și de a-i conferi un statut demn, respectat, cu adevărat european. PSD a ratat această șansă imediat după alegerile din 2016, când avea o largă majoritate, iar țara era răvășită după guvernarea catastrofală a desantului cu multe stele pe umăr, parașutat de la Bruxelles.
Atunci, în primele săptămâni din 2017, era momentul deparazitării societății de noua securitate, iar Statul paralel construit de Băsescu-Petrov putea să primească lovituri rapide și dure printr-o legislație adoptată prin angajarea răspunderii, după modelul Macovei-2005 și Prună-2016. Liviu Dragnea începuse acest proces, dar a fost ezitant, n-a avut forța și anvergura unui lider cu vocație istorică de a duce până la capăt un proces comparabil cu a doua eliberare a țării. Dar și așa, fiorii începuseră să cuprindă oculta securistă, astfel încât Dragnea, în urma unui proces politic ticluit după metodele bolșevice ale anilor 50, a fost trimis rapid în pușcărie de o infernală coaliție a urii – nespecifică acestui popor și nemaiîntâlnită în istoria acestei nații – în care au intrat de-a valma securiști, procurori, turnători, ambasadori, politicieni, divizia de presă a securității, corporatiști, lumpenul gulerelor albe și cel al mahalalelor etc – pe scurt, toți cei pentru care demnitatea națională și patriotismul au devenit pericole de moarte.
A doua șansă a acestui partid de a-și dovedi responsabilitatea pentru destinul democratic al țării a fost atunci când abuzurile grave și ilegalitățile sfidătoare comise de Werner Iohannis deveniseră arhisuficiente pentru ca acesta să fie suspendat din funcție. Ceea ce n-a înțeles PSD este că suspendarea acestui personaj toxic pentru democrație, habarnist în politică și dezgustător în slugărnicia față de cei care l-au proțăpit la Cotroceni este o datorie patriotică, nu un proiect de partid.
Gândită din timp și votată exact când trebuia, suspendarea lui Iohannis ar fi dovedit că partidul are forță, curaj și verticalitate, că are simțul istoriei și răspundere față de soarta democrației. Sub Iohannis, societatea românească a fost zdrobită sub cizma Statului paralel, a fost încătușată de instituții monstruoase ce au ca program declarat „paraditul la cetățeni” și este înăbușită de o propagandă delirantă despre „ciuma roșie”, cu epurări pe criterii politice „în 48 de ore” și vinovății colective răcnite cu ochi înroșiți de ură de la tribuna cea mai înaltă a statului.
Referindu-se la ceea ce se petrece în societatea românească actuală, profesorul Andrei Marga amintea, într-un eseu publicat recent de Cotidianul.ro, că, „oricât este de neplăcut, cine a citit destul își amintește aproape implacabil că în Mein Kampf–ul lui Hitler și în diatribele lui Goebbels, evreii sunt stigmatizați și se cere ^anihilarea^ și ^distrugerea^ social-democraților. (…) Nu poți să nu-ți amintești articolul 20 din programul din 1934 al național-socialismului. Nu poți să nu-ți amintești ideea după care trebuie să tăgăduiești, total și împotriva probelor, orice realizare a rivalului, propusă de funestul Hjalmar Schacht”. Discursurile lui Werner Iohannis de joi și vineri, de la Târgoviște și Pitești, se înscriu, ca și toate celelalte de până acum, pe înfiorătoarea linie de gândire la care se referă profesorul Marga.
Pentru a ieși din chinga Statului securist și a amenințărilor care amintesc de vremurile cele mai negre din istoria Europei, țara are nevoie de conștiințe luminate, nu de parveniți politic, națiunea are nevoie de un lider, nu de o slugă, poporul are nevoie de o voce, nu de o trompetă.
Cu Iohannis suspendat de Parlament la un moment bine gândit, circumstanțele apropiatelor alegeri s-ar fi modificat radical. Iohannis ar fi fost obligat să meargă în campanie din curtea unui garaj, iar președintele interimar (care, ghinion, ar fi fost Tăriceanu!) ar fi îndeplinit în cele 30 de zile ale provizoratului măcar ce a blocat Iohannis în ultima perioadă. De pildă, ar fi aplicat decizia CCR privind demiterea de îndată a lui Birchall de la Justiție și ar fi semnat completarea tuturor portofoliilor libere de miniștri. Ca urmare, Guvernul ar fi putut lucra cu efectivul complet, iar alegerile se puteau desfășura în condiții constituționale, fără ca tribuna de la Cotroceni să fie închiriată unor diatribe de rezonanță fascistă.
Desigur, la un asemenea scenariu spectaculos, de mare vigoare politică și de-a dreptul curativ pentru climatul politic intern, vor fi fost destui acoperiți și descoperiți care să sară în sus, bolborosind despre biata țărișoară, despre instabilitate, despre ce va zice „Ooropa!”, despre lipsa de responsabilitate și alte asemenea clișee fumate. Nimic mai fals. Până și în SUA a început procedura demiterii marelui Trump, iar țara de peste gârlă pare să nu se prăbușească!
N-ar fi fost nicio dramă și nu era gaură în cer dacă Werner Iohannis lipsea vreo 30 de zile de la Cotroceni, când el și-așa chiulește cât poate. Țara ar fi funcționat mult mai liniștită fără Iohannis în peisaj, campania electorală ar fi fost protejată de abuzurile anticonstituționale ale acestuia, iar Guvernul putea să funcționeze „normaaal și korecht”. Chiar și fără Birchall la Justiție.
O precizare: nici nu era obligatoriu să se ajungă la referendumul de demitere.Cu un grafic al procedurii bine gândit, referendumul de demitere ar fi rămas fără obiect întrucât, între timp, alegerile s-ar fi încheiat și s-ar fi instalat noul președinte – poate tot Iohannis, poate altul. Dar cu Iohannis suspendat 30 de zile, țara măcar era scutită de tot acest balamuc al instalării unui nou guvern și însuși STS ar fi avut o mică ezitare înainte să dea click-ul care ne va arăta învingătorul. Iar după suspendare, desigur, lupta politică a demolării guvernului PSD putea să se reia și cu mai mult aplomb – mai ales dacă Iohannis primea un nou mandat.
Dna Viorica Dăncilă s-a dovedit, însă, prea mică pentru o viziune atât de mare. Deunăzi, a bâlbâit subiectul unei posibile suspendări a lui Iohannis doar ca să se afle în treabă, știind bine că n-are de gând să facă un asemenea demers. Iar ca să scape de subiect și să n-o mai întrebe lumea cum stă cu „pregătirea suspendării”, peste numai o zi a spus că legea interzice suspendarea în ultimele 6 luni de mandat – ceea ce este fals, întrucât nicăieri nu există o asemenea interdicție.
Dar PSD mai are o șansă. Nu de anvergura celei de mai sus, dar, totuși, destul de importantă. Există încă o variantă valabilă pentru ca partidul și șefa acestuia să-și dovedească bărbăția politică.
Dacă dna Dăncilă a fentat că nu-l poate suspenda pe Iohannis „din cauza legii”, poate se ocupă fără fente de altceva, și anume de controlul averii aceluiași Iohannis. Agoniseala acestuia n-a fost niciodată examinată prin filtrul legii, așa cum a fost scormonită la mulți politicieni-țintă de la PSD. Autoritățile au închis ochii la gogorița lansată public de Iohannis, cum că și-a cumpărat casele cu venituri (neimpozitate!) din meditații și din închirierea lor succesivă, cumpărând câte una din chiria încasată pe alta, ca pe niște păpuși matrioșka.
Cercetarea averii lui Iohannis ar fi un interesant exercițiu de bărbăție politică. Și pentru a elimina suspiciunile care plutesc – pe nedrept, nu-i așa? – în legătură cu averea marelui Meditator, PSD poate să declanșeze chiar acum, pe loc, o procedură care, spre norocul (sau ghinionul?) dnei Dăncilă, este explicit prevăzută și permisă de lege.
Astfel, la Art. 25 din Legea nr.115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere se arată: „Averea Președintelui României va putea fi cercetată numai după încetarea exercitarii mandatului, iar pe durata acestuia, numai la solicitarea sau pe baza hotărârii Parlamentului României, adoptată cu votul majorităţii deputaților şi senatorilor”.
Dacă PSD ar avea sânge în instalație, proiectul unei astfel de hotărâri ar putea fi supus votului chiar luni, când oricum are loc ședința de plen a ambelor Camere pentru învestirea Guvernului.
Desigur, la o asemenea perspectivă, acoperiții din partid vor intra în alertă, având grijă să deturneze discuția sau să tragă frâna de mână. Se va invoca, de pildă, faptul că, în prezent, PSD n-ar mai avea acea majoritate de 233 voturi câte ar fi necesare pentru a se începe procedura de control la protofel al dlui Iohannis.
Dar PSD ar trebui măcar să încerce! Cu titlu de exercițiu democratic, nu cu alte scopuri…Să arate electoratului său că are energie politică și că refuză să mai băltească în umilințele primite de la Iohannis.
După cum e foarte posibil ca acest proiect să aibă majoritate, chiar și după instalarea unui guvern PNL. Poate că vor fi destui parlamentari de la Pro România și ALDE, poate și de la USR – de la partidele care au avut rivali lui Iohannis – care ar vota o hotărâre ce ține de „integritate”, de „nimeni nu e mai presus de lege”, de „România normaaală și korechtă” și de alte asemenea sloganuri pe care fosta opoziție le mestecă cu gura plină.
În fond, este o acțiune democratică pe care sunt convins că însuși dl Iohannis o va saluta și încuraja, pentru că, nu-i așa, domnia sa vrea o „Românie normaaală și korechtă”! Și ce poate fi mai normaaal și korecht decât ca domnia sa să dea cel mai important exemplu personal, cerând din proprie inițiativă ca averea să-i fie controlată potrivit legii. Cum se pretinde un „monument” de moralitate și nu are nimic de ascuns, marele Meditaor poate da ordin și liberalilor să voteze o astfel de inițiativă!
Desigur, se poate ca proiectul de hotărâre adoptat pe baza Legii 115/1996 să nu întrunească majoritatea necesară, dar măcar să vedem PSD-ul că încearcă să-l pună pe ordinea de zi.
Ce ziceți, dna Dăncilă? Sau există vreo altă „lege” nescrisă, vreun protocol, ceva, care vă interzice un astfel de demers?…
este bine că Biblicul daniel revine și vede bine. Da, cam securiști totți aceștia care nu știu istorie, dar vorbesc de ea cu proftă, de parcă i-ar cunoaște secretele. numai securiștii se tem de un subiect sau altul și găsesc gollumni, charlii și specii asemenătoare care să abată atenția de la articole la lucruri confuze. În definitiv, băieți, aflați că istoria contemporană, profesionist elaborată, nu s-a scris. Nu s-a scris nici în România, dar nici în alte țări. Mai este de stat în arhive.