Avocatul Poporului a cerut luni Grupului de Comunicare Strategică mai multe clarificări referitoare la închiderea mai multor site-uri, printre care procedura de sesizare şi monitorizare a ştirilor false în contextual actualei crize cauzate de epidemia SRAR-CoV 2 şi perspectiva din care sunt analizate ştirile în legătură cu care există suspiciuni în ceea ce priveşte autenticitatea şi credibilitatea surselor.
„Prezenta clarificare are în vedere opinia exprimată constant de Avocatul Poporului, în sensul că nu se poate vorbi despre libertatea de exprimare fără existenţa libertăţii de opinie, deoarece aceasta permite oricăror personae fizice să participle la viaţa politică, social, culturală, manifestându-şi public opiniile, gândurile, credinţele. Cu alte cuvinte, orice formă de cenzurare a acestora ar puttea conduce la o ingerinţă gravă asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale”, precizează Renate Weber, potrivit unui comunicat de presă.
Revolutia cretinilor, cu mici retusuri la ceea ce a scris Dino Buzzati, este in plina desfasurare, asa cum arata in acel articol jurnalistul italian:”Pentru sufletul meschin, participarea la un gest nobil, generos, altruist, este un chin, o insultă jignitoare, o mustrare directă. Și se mai știe de asemenea, că, din păcate, acești oameni mărunți și răi sunt întotdeauna mai mulți decât ceilalți. Lumea – după cum spunea Leopardi – este o alianță de ticăloși luptând împotriva unei mâini de oameni buni”(Dino Buzzati, La rivolta dei cretini). Sa nu uitam si de o apoftegma unui mare eremit crestin, actuala pentru acest vremuri: „va veni vremea ca oamenii sa innebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu innebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor”.