Un șarpe a fost capturat marți de jandarmi, în apropierea gării din Mangalia, autoritățile fiind alertate că în zona respectivă a fost văzută o reptilă considerată ”agresivă” de persoanele de la fața locului.
Șarpele, identificat ca fiind balaurul dobrogean, specie inofensivă pentru om și protejată, a fost eliberat apoi în condiții de siguranță, într-o altă zonă, departe de agitația orașului.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Constanța, marți, în jurul orei 13:30, jandarmii constănțeni din cadrul Detașamentului de Jandarmi Mangalia au avut parte de o intervenție mai puțin obișnuită. Aceștia au fost chemați de urgență în zona gării din Mangalia, unde fusese semnalată prezența unui șarpe considerat agresiv.
”Oamenii legii au acționat rapid și au reușit să captureze șarpele. După o scurtă identificare, s-a stabilit că reptila era, cel mai probabil, un balaur dobrogean (Elaphe Sauromates), o specie inofensivă pentru om și protejată. Vestea bună este că șarpele nu a fost rănit în timpul operațiunii și a fost eliberat nevătămat într-o zonă care reprezintă habitatul său natural, departe de agitația orașului”, se arată în comunicatul transmis de IJJ Constanța.
Asta nu-i nimic.Prin anii ’80,cadeau balaurii din caisi,noaptea,intr-o fericire.Nu-i asa,soldat ?