După un turneu triumfal, “Baletele Trockadero”, companie americană, compusă din dansatori şi… dansatori, vor evolua la “Théâtre des Folies-Bergères”, din Paris, de astăzi până în 7 octombrie.
Născută în 1974, la începutul mişcării gay californiene, trupa “Baletele Trockadero”, al cărei nume este o aluzie la “Baletele din Monte Carlo”, nu avea decât doi dansatori profesionişti din 10 membri. Ideea era tocmai revizitarea parodică a marelui repertoriu. Au fost susţinuţi de public şi de presă, şi au început să apară alte companii asemănătoare, ca Ridiculous Theater sau All Males Comedy Ballet.
Compania este formată numai din bărbaţi care interpretează rolurile feminine ale baletului romantic. Pastişând marile stele, ca Pliseţkaia, Pavlova, Margot Fonteyn sau Alicia Alonso, dansatorii le încarnează pe dive în “Moartea lebedei”, “Giselle”, “Spărgătorul de nuci”, pas de deux din “Don Quijote” sau cel din “Frumoasa din Pădurea adormită”.
“Trocks”, cum sunt supranumiţi, aliază o cunoaştere impecabilă a tehnicii baletului cu un umor irezisitibil, demonstrând că şi bărbaţii pot dansa pe poante.
Compania călătoreşte în întreaga lume şi a dat reprezentaţii în mai mult de 400 de oraşe, dintre care, 100 în Europa.
O piesă dupa Bach, tratată în stil parodic
Au apărut mai întâi pe Off-Off Broadway şi au obţinut articole elogioase în “New Yorker”, “New York Times” şi “The Village Voice”. În anul următor, au fost elogiaţi şi de alte publicaţii, ca “The London Daily Telegraph”, iar fotografiile semnate de Richard Avedon au apărut în “Vogue”, făcându-i cunoscuţi şi în străinătate.
Stagiunea 1975-1976 a modificat natura trupei, care a devenit în întregime profesionistă şi a fost selectată în “National Endowment for The Arts Touring Programm”. Tot atunci au întreprins primele lor mari turnee în Statele Unite şi în Canada.
După aceste începuturi, şi-au cucerit renumele de fenomen major al dansului, participând la festivaluri din New York, Spoleto (Italia), în Olanda, la Viena, Madrid şi Paris.
Conceptul original al “Baletelor Trockadero” nu s-a schimbat de-a lungul timpului. Este o companie de dansatori profesionişti, exclusiv masculină, care interpretează întregul registru al repertoriului clasic şi modern, respectând “litera” genului. Efectul comic vine din introducerea unor parodii ale slăbiciunii feminine, din faptul că rolurile sunt interpretate numai de bărbaţi, cu corpurile lor masive în echilibru pe poante, în roluri de lebede, de silfide, de spirite ale apei, de prinţese romantice sau victoriene.
Baletul în travesti este un amestec savant de umor şi de tehnică, realizat de balerini profesionişti ca Robert Carter, Claude Gamba sau Paul Ghiselin.
Unul dintre spectacolele lor, cu “Moartea lebedei”, s-a bucurat de un succes remarcabil în această vară. Un spectacol umoristic, în care lebăda albă bătea inutil din aripi, penele cădeau din tutu, iar emoţia a fost înlocuită de hohote de râs la vederea figurii “prim balerinei” cu nasul lung. Emuli al Maiei Pliseţkaia, balerinii în travesti şi-au luat ca nume de scenă Nina Immobilashvili, Irina Kolesterolikova sau Natalie Kleptopovska.
Pas de Quatre din Lacul lebedelor
Este o trupă în care nu există nici “etoile”, nici ierarhie, ci talent pentru parodie. Din repertoriul lor actual fac parte “Lacul lebedelor” şi “Paquita”, acest “regat” al pantomimei prielnic glumelor apăsate.
Există în formaţie întreaga Americă, neagră, albă şi metisată, dar şi câţiva europeni, cum ar fi Claude Gamba, din Nisa, fost balerin al Operei din Paris, sau Roberto Forleo, format la şcoala “Rudra-Béjart”, care reprezintă noua generaţie de la “Trocks”. Cea a băieţilor intraţi în cele mai bune academii de dans care renunţă la o carieră clasică pentru o viaţă amuzantă.
“Să intri la Trockadero a devenit o alegere de carieră aproape ca oricare alta. Acum 20 de ani, dansatorii veneau aici când erau deja în vârstă. Era pentru ei o modalitate de a-şi prelungi viaţa profesională”, explică directorul companiei, Tory Dobrin, citat de jurnalistul Laurence Liban.
În tutu-uri roşii şi roz, cu ochelari de soare, caschete de base-ball sau turbane, balerinii repetă “Paquita” sub direcţia lui Tory Dobrin şi sub privirile uluite ale tehnicienilor. Pe poante, aceşti domni cu papuci roz zboară cu graţie în braţele partenerilor lor. Fluierături, aplauze, hohote de râs au marcat spectacolul.
În ceea ce priveşte perucile, ele au aceeaşi măsură şi sunt coafate după inspiraţia fiecărui dansator, blonde într-o zi, afro în ziua următoare… Acelaşi lucru pentru jupoane şi corsete, confecţionate în trei mărimi pentru a permite schimbările de roluri.
Don Quijote
Înainte de spectacol, graţiile cu muşchi de catifea se machiază. “Este unul dintre momentele mele preferate. Te vezi devenind treptat femeie. Este fascinant”, mărturiseşte Roberto Forleo, a cărui pilozitate sare de altfel în ochi.
În timp ce publicul începe să vină, Robert Carter, star imeprial, irascibil şi cu o frumuseţe felină, tremură de nerăbdare. După câteva cuvinte de bun venit într-o franco-rusă de operetă, începe dansul.
Diafane, cu braţele ca nişte gâturi de lebădă şi cu alură aeriană, Yakatarina, Marina, Natalie, Irina şi ceilalţi alunecă asemenea fantomelor pe muzica din lacul lebedelor. Mit al dansului etern, baletul nu îndeamnă la râs. Dar spectatorii n-au cum să reziste când Siegfried, prinţul îndrăgostit, atât de fragil sub peruca sa, priveşte fără jenă o tânără din rândul al doilea al sălii, uitând să-şi prindă partenera care se prăbuşeşte la picioarele lui.
Şi incidentele se multiplică, burleşti, fără ca interpreţii să uite fie şi o clipă calitatea tehnică. Aceasta le-a adus de fapt reputaţia de formaţie iconoclastă.
