În imagini se observă cum după ce ia câinele în braţe, îl aruncă la pământ, apoi pare că îl strânge de gât. Bărbatul din Constanța este în acest moment cercetat de poliție.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat, vineri, că poliţiştii din Năvodari s-au sesizat şi fac cercetări după ce în spaţiul public au apărut imagini în care un bărbat agresează un câine.
Acte de violență împotriva unui animal
”Astfel, în urma verificărilor efectuate, a fost identificat un bărbat de 33 de ani, bănuit că ar fi supus un exemplar canin la acte de violenţă, prin lovirea acestuia în mod repetat, arată IPJ Constanţa.
Dosar penal după ce l-a chinuit
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de provocarea de suferinţe fizice şi psihice prin orice mijloace, conform Legii 205/2004 privind protecţia animalelor”,
Imaginile au fost surprinse de o cameră de supraveghere de la un bloc din Năvodari.
În imagini se observă cum bărbatul ia câinele în braţe şi îl aruncă la pământ, apoi îl imobilează şi pare că îl strânge de gât.
Un proiect înregistrat la Senat urmărește restructurarea legislației privind protecția animalelor.
Cruzimea împotriva animalelor în România, problemă penală
Cruzimea împotriva animalelor este reglementată în țara noastră de Codul Penal, la art. 250 – infracțiunea de cruzime.
legea Legea 205/2004, actualizată, pedepsește faptele grave
- bătaie
- tortură
- abandon
- supunere la munci peste puteri
- eutanasiere ilegală
Un proiect depus la Senat redefinește noțiunea animalelor
- ca „ființe simțitoare
- cu drepturi și libertăți
- capabile să simtă durere, suferință și emoții
- au dreptul la un tratament uman (care să țină cont de nevoile lor de bunăstare, inclusiv cele sociale, emoționale, cognitive, și care să le asigure îngrijire și protecție)
Proiectul vizează
- suferinței psihice
- extinderea atribuțiilor poliției
- reglementarea deținerii și utilizării animalelor în activități umane (comerciale, dresaj etc.)
- instituirea unor sancțiuni contravenționale și penale semnificativ mai severe
Noua definiție ar urma să includă toate speciile de vertebrate, dar și cefalopodele și crustaceele decapode, în conformitate cu legislația europeană.
Pentru a produce efecte, proiectul legislativ trebuie votat de Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.