Băsescu, adversar al aplicării diferenţiate a procentului de 25 %

Şeful statului român a enumerat, duminică, după întâlnirea cu sindicatele, motivele pentru care nu e de acord cu repartizarea diferenţiată a tăierii salariialor cu 25% şi a promis că va media o discuţie între sindicate şi Guvern în acest sens.

Şeful statului român a enumerat, duminică, după întâlnirea cu sindicatele, motivele pentru care nu e de acord cu repartizarea diferenţiată a tăierii salariialor cu 25% şi a promis că va media o discuţie între sindicate şi Guvern în acest sens.

Punctul de vedere al şefului statului român a fost exprimat cu multă sinceritate: “Nu sunt în asentimentul sindicatelor, legat de analiza reducerii cu 25% a salariilor. Ca şi în discuţiile pe care le-am avut cu Guvernul, unii lideri sindicali au ridicat problema menţinerii anvelopei de reducere de 25%, dar o aplicare diferenţiată a procentului. Personal, nu sunt un adept al acestei soluţii pentru că ea va genera blocaj. Nu o să se ştie: cui mai mult, cui mai puţin, cine are mai multe drepturi, cine are mai puţine. Până la urmă situaţia de criză e în toată ţara şi o repartizare unică din punct de vedere procentual mi se pare singura soluţie care nu lasă loc la îndelungate negocieri”.

Despre medierea unei discuţii dintre sindicate şi guvern, Traian Băsescu a spus:”Printre obiectivele sindicatelor în aceste discuţii se află lucruri cu care sunt de acord, lucruri cu care nu sunt de acord, dar pe care nu eu le pot hotărî. Ele trebuie hotărâte în cadrul sindicate-Guvern-patronat-partide politice”.

Traian Băsescu a fost de acord cu încetarea transferului de 0,5% contribuţie pentru fondul de pensii către pilonul II de pensii, aşa cum vor sindicatele, deşi ştie că acest transfer urmează să fie stopat:“Eu ştiam că acest transfer încetează. Sindicatele ştiau că nu încetează sau că nu va înceta. Ceea ce eu ştiu e că s-a luat în calcul acest deficit de 15% în fondul de pensii, cu două corecţii. Una: contribuţia din bugetul de stat, cu 1,7 miliarde, care se menţine. Şi doi: încetarea de a se plăti 0,5% la pilonul doi de pensii”.

În opinia sa, o contribuţie cu 0,5% ar putea să “îndulcească puţin” diminuarea cu 15% a pensiilor. În context, Traian Băsescu a adăugat că are alte date:“Informaţia mea este însă că acest 0,5% nu se transferă în continuare la pilonul doi de pensii”.
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.