Traian Băsescu a criticat, într-o conferinţă de presă, nivelul mare la care s-a ajuns cu cheltuielile pentru aparatul bugetar, afirmând că acestea s-au dublat în şase ani. Totodată, şeful statului a anunţat că „în nici un caz aceste măsuri nu vor fi suficiente dacă Guvernul nu le va acompania cu câteva soluţii de susţinere a economiei”.
„Trebuie să privim la modernizarea aparatului bugetar extrem de ineficient. Cifrele care m-au făcut să fiu foarte determinat în a susţine orice măsură în această direcţie. În 2004 cheltuielile cu aparatul bugetar erau de 17 miliarde lei. Pentru 2010 cheltuielile sunt de 43,6 miliarde lei. Este mai mult decât o dublare. Perioada veseliei, a introducerii oricărui tip de sporuri, perioada de angajare a oricui, numai voturi să iasă, ne-a adus aici. Modernizarea statului nu poate fi posibilă fără reducerea aparatului bugetar. În economia reală sunt circa 3 milioane de salariaţi care trebuie să ia fiecare în spate obligaţiile pentru ceva bugetari şi doi pensionari. Nu poate funcţiona statul în aceste condiţii. 3 milioane de oameni trebuie să cotizeze pentru a asigura salariile la 1,4 bugetari şi aproape 6 milioane de pensionari. Eu nu-i învinuiesc nici pe unii, nici pe alţii. Nu este posibil. Noi de ani de zile funcţionăm cu deficite create de plata salariilor şi a pensiilor sociale”, explică şeful statului şi apreciază că până în 2012 este suficient timp „să luăm măsuri să nu ni se întâmple ceva rău, să ajungem în situaţia Greciei”.
„Aş vrea însă să înţelegem că ducând înainte lucrurile aşa cum sunt acuma ar fi fost inevitabil un nou acord de împrumut pentru doi ani cu FMI, Banca Mondială şi UE. De data aceasta un împrumut mai mare pe care l-am evaluat la aproape 30 miliarde. Dacă noi am face un nou împrumut fără să luăm măsuri severe de restructurare a cheltuieilor sociale şi bugetare România ar ajunge în 2013 la un nivel de îndatorare de 67% din PIB. Nivelul de îndatorare al României este de 31% şi până la sfârşitul anului va ajunge la 36%. Acest 36% îl vom suporta greu, iar măsurile sunt pentru a preveni creşterea nivelului de îndatorare peste 36, maxim 37%. De aceea eu cred că cea mai bună opţiune a fost aceea pe care noi am avut-o. Au fost consultări temeinice cu experţii şi cu BNR. Nimeni nu reduce salarii de dragul de a reduce salarii. Aceste cheltuieli trebuie optimizate”, mai spune Traian Băsescu.
Preşedintele a anunţat că miercuri va avea consultări cu Executivul României, după care va putea sta de vorbă cu pensionarii şi cu sindicaliştii, fiind în măsură să le explice în cunoştinţă de cauză soluţiile propuse de Guvern.
„În nici un caz aceste măsuri nu vor fi suficiente dacă Guvernul nu le va acompania cu câteva soluţii de susţinere a economiei. Ele vor trebui gândite, sper ca miercuri într-o discuţie cu Guevrnul să văd cum arată tot programul pentru că nu ne putem limita strict la aceste măsuri. Ele sunt insuficiente, iar după ce voi avea miercuri discuţia cu Guvernul, voi sta la dispoziţia pensionarilor şi a sindicatelor din sectorul bugetar pentru a le da explicaţii în cunoştinţă de cauză. Ar fi prematur să angajezi discuţii cu aceste categorii dacă nu ai soluţiile să le prezinţi”, a afirmat Băsescu.