Preşedintele venezuelan Hugo Chavez a sugerat Washingtonului ce ambasadori ar putea numi la Caracas. „Sper că-l vor numi pe Oliver Stone. Aş sugera şi un alt candidat…Sean Penn sau Noam Chomsky. Avem mulţi prieteni acolo. Bill Clinton”, a spus Chavez în timpul unei emisiuni televizate, relatează „The Guardian”.
Regizorul Oliver Stone a vizitat Venezuela în mai, pentru a se documenta pentru realizarea unui documentar despre liderii latino-americani de stânga. Stone a declarat atunci că îl admiră pe Chavez. Actorul Sean Penn şi filozoful Noam Chomsky au vizitat de mai multe ori Venezuela, iar Penn a fost implicat în campania umanitară din Haiti.
Declaraţiile lui Chavez vin după ce el a decis să nu-l accepte ca ambasador al SUA pe Larry Palmer. Palmer are experienţă diplomatică în America Latina, fiind ambasador în Honduras (mandatul său s-a încheiat cu puţin timp înaintea loviturii de stat din 2009) şi în Republica Dominicană. Palmer a numit doi generali de la Caracas, Hugo Carvajal si Henry Rangel Silva, care ar fi implicaţi în traficul cu droguri şi arme.
Începând din iulie 2010, Statele Unite nu mai au ambasador la Caracas, deoarece mandatul diplomatului Patrick Duddy a expirat. Duddy a fost declarat persona non grata, în 2008, la un an de la numirea sa în funcţie. Prin acest gest, preşedintele Chavez s-a solidarizat cu omologul său bolivian, Evo Morales, care îl expulzase pe ambasadorul american de la La Paz, care ar fi contribuit la alimentarea nemulţumirilor bolivienilor faţă de guvern. Hugo Chavez a sugerat atunci şi că SUA sunt implicate într-un complot menit să-l înlăture de la putere.