Birlic, o întrupare a geniului și o inestimabilă comoară  

Astăzi se împlinesc 52 de ani de când privirea tristă, de câine bătut, despre care vorbea Radu Beligan, a rămas pentru veșnicie în inimile noastre și fiecare amintire cu Birlic este pentru noi un prilej de infinită bucurie.

Dumnezeu ne pune degetul pe frunte când reuşim să intrăm perfect în pielea personajului, spunea Radu Beligan.

Birlic sau Grigore Vasiliu în cei peste 35 de ani de activitate a fost binecuvântat de fiecare dată de către Dumnezeu să creeze personaje memorabile, reușind cu fiecare rol să-i fie pus degetul pe frunte de către Dumnezeu.

Grigore Vasiliu s-a născut pe 24 ianuarie 1905, în familia unui mic negustor de pe strada Pârâul Târgului din Fălticeni. În copilărie voia să devină clovn la circ, dar s-a lovit de împotrivirea categorică a tatălui său. A absolvit în anul 1924 cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, făcând parte din prima promoție a liceului.

La insistențele familiei sale, Grigore Vasiliu s-a înscris la Facultatea de Drept din Cernăuți. În paralel, până a-și lua licența în drept, a făcut figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru a-și câștiga traiul. Directorul Dragoș Protopopescu a intuit talentul său actoricesc și l-a distribuit prima dată în rolul unui tâmpit din comedia Musca spaniolă, scrisă de vienezii Arnold și Bach. Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul”, iar prestația sa nu a trecut neobservată.

Și-a încercat norocul de şapte ori la Conservator până a fost admis. În mod ironic, tocmai defectul din cauza căruia a fost respins la Conservator a devenit marca sa şi l-a ajutat mai târziu să cunoască celebritatea.  

Datorită talentului artistic, Grigore Vasiliu Birlic s-a impus ca director și patron al mai multor companii teatrale (printre care și trupa „Colorado”). Însă legea comunistă a teatrelor din anul 1947 a făcut ca Birlic să reziste în această postură doar un an, fiind până la urmă înlocuit din funcție.

Instalarea la putere în România a regimului comunist l-a prins în plină glorie. S-a întors ca actor la Teatrul Național din București, după naționalizarea teatrelor particulare. Sică Alexandrescu a montat în anul 1953 piesa ”O scrisoare pierdută”, Birlic interpretându-l inițial pe Dandanache, apoi pe Brânzovenescu.

Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Grigore Vasiliu Birlic i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”.[4] Ulterior (în perioada 1955-1957) a primit și titlul de Artist al Poporului.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Radu Beligan îl considera un „geniu al comediei, al umorului românesc”, așezându-l alături de Constantin Tănase. Criticii au spus că umorul și fizionomia sa l-ar fi putut propulsa într-o carieră internațională de excepție, dacă nu ar fi fost prizonierul unei cinematografii marginale.

”Avea un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale. Era un om mărunţel, insignifiant, cu o figură caricaturală. Iar în mijlocul acestei feţe ilare se aflau doi ochi de o infinită tristeţe, doi ochi de câine bătut. Acest contrast crea un soi de tensiune care era însăşi esenţa artei lui. El juca precum un echilibrist care merge pe-o sârmă, atent să ţină această cumpănă fragilă între tragic şi comic”, își amintea Radu Beligan.

În cadrul Festivalului Goldoni din anul 1956, Sică Alexandrescu pleca la Veneția cu Birlic, Alexandru Giugaru și George Calboreanu pentru a prezenta piesa ”Bădăranii” în traducerea lui Iancovescu. Apariția lui Birlic în Italia, în piesa ”Bădăranii”, a oprit din fugă spectatorii care doreau să se adăpostească de ploaia torențială care izbucnise în actul III al piesei jucat în aer liber, în grădina de la Palazzo Grassi. Publicul a rămas pe loc, țintuit sub ploaie, hohotind și aplaudând în delir fiecare replică a lui jupân Conciano – Birlic, deși nu cunoștea limba în care se juca piesa.

Cariera lui Birlic este indisolubil legată de personajele marelui dramaturg  Ion Luca Caragiale, despre care Birlic spunea: „Ca unul dintre actorii care am interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu afectuoasă recunoştinţă şi pentru succesele actoriceşti pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărată şcoală a măiestriei actoriceşti, personaje ale maeştrilor dramaturgiei noastre. Şapte roluri în cele patru comedii.” Majoritatea pieselor lui Caragiale în care a fost distribuit Birlic au fost jucate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în regia lui Sică Alexandrescu.

Birlic este, cu siguranță, cel mai mare nume al teatrului românesc de comedie. Birlic, actorul mărunțel, cu ochii triști și cu grimasele situate la granița dintre tragic și comic a fost considerat, pe bună dreptate, un Louis de Funes sau un Charlie Chaplin al românilor. Deşi alegerea carierei de actor nu s-a bucurat de cele mai bune auspicii și multe lucuri i-au fost potrivnice pe parcurs, Birlic rămâne pentru veacuri unul dintre cei mai mari actori pe care România i-a avut și o dovadă a faptului că, așa cum spunea, Gustav Flaubert, talentul este o lungă răbdare.

În semn de considerație, în anul 2005 a fost emisă o monedă cu chipul actorului…. Uneori talentului lui Birlic ne-a demonstrat că este precum o monedă: are o valoare proprie înainte de a exprima tot felul de valori.