Boala protocoalelor secrete

Sunt țări în care instituțiile luptă pentru dezvoltare și au rezultate. Alte țări luptă pentru a fi subiect respectat în politica internațională și izbutesc. Altele luptă pentru a ameliora viața de fiecare zi a cetățenilor și reușesc. România luptă în ultimul deceniu cu „protocoalele secrete“ – expresie a unui primitivism politic care o ține în loc tocmai în epoca democratizărilor și a schimbării lumii. Să înlocuiești legalitatea și democrația cu „protocoale secrete“ de „cooperare“ între Înalta Curte pentru justiție, procuratură, serviciile secrete, unele universități și televiziuni, în cea mai lungă perioadă de pace și de construcție în Europa, nu este altceva decât o pagină murdară a istoriei.

Cel puțin două fapte sunt aparte. Primul este acela că protocoalele sunt soluții mai mult decât blamabile, „originale“, la care nu s-a recurs în nici o altă țară europeană. Al doilea este că vârful în stat stă paralizat: dacă recunoaște protocoalele, pierde adepți isterizați, care nu văd în fața ochilor decât rivali doborâți la pământ; dacă nu le recunoaște, cetățenii lucizi, sesizând ce se face cu votul lor, se vor revolta în fața violării Constituției. Lipsesc evident și capacitatea și înălțimea de caracter de a scoate lucrurile din marasm.

Adevărul simplu este acela că protocoalele – secrete sau nesecrete, puse în aplicare sau nu, încheiate azi sau ieri – nu se justifică în nici un fel. Ele sunt ostile democrației și încalcă legea. Orice jurist calificat, ba chiar orice om care a parcurs o carte de drept, știe că protocoalele între instituții de forță – Înalta Curte, Procuratură, servicii secrete, universități, televiziuni – sunt excluse într-un stat de drept. Nu mai vorbim de un „stat de drept democratic“ – prevăzut și în Constituția României!

Cu sau fără intenție explicită, protocoalele înlocuiesc inevitabil legea, ceea ce, într-un stat de drept ce se respectă, reprezintă o infracțiune deloc  banală. Așa că nu are nici o bază perorația procurorului general care îndulcește situația pentru naivi și amatori; și nici încercarea altora de a abate atenția de la protocoale la alte teme. Este cazul, mai curând, de elucidarea acestei încălcări a ordinii constituționale. Aceasta este datoria normală a procurorului general al unui stat de drept.

Pe măsura punerii la dispoziția cetățenilor a informațiilor privind „protocoalele secrete“,  un aspect este tot mai evident. Este clar că ele au impact juridic – ceea ce era și scopul lor – în cel puțin trei direcții. Au fost desfigurate legi ce afectează libertățile individuale – sub presiunea șefilor serviciilor secrete, care au afișat, fără probe precise, pericole la adresa securității naționale. S-au comis supravegheri ale persoanelor, care au însemnat tot atâtea încălcări ale libertăților și drepturilor prevăzute de Constituție. Au fost încarcerați și condamnați oameni în baza „cooperărilor“, a „echipelor mixte“ judecători – procurori – ofițeri de servicii secrete și a „folosirii aparaturii tehnice“ a serviciilor.

Ar fi însă naiv să se creadă că protocoalele au doar impact în justiție. Impactul lor este la fel de vast în restul societății. Este destul să ne gândim la mulțimea celor loviți prin zvonuri lansate țintit și falsuri întreținute ocult, prin scurgerea organizată de informații spre anumiți lucrători din media, prin campanii de defăimare a unor persoane și selectare a altora. Câți oameni de bună calitate profesională și civică nu au fost înlăturați prin malversațiunile securismului, pentru că erau concurenți, unii redutabili? Câți nu au fost aduși în față doar pentru că erau ai noii Securități? România și-a sacrificat din nou – după ce a făcut-o și în 1940, și în 1948, și în 2011 – mii de oameni calificați cu mijloace care nu țin nici de drept, nici de meritocrație. În schimb, ea și-a colonizat din nou partidele și instituțiile cu oameni fără valoare, ai serviciilor secrete. Nici măcar fotbalul nu a mai scăpat, decum alte instituții! Distrugerea originată în protocoale nu este numai în justiție, ci și în industrie, în bănci, în universități, în cercetare, în alte domenii.

Cine a creat protocoalele?  Unii invocă practici de aiurea, din care juriști și politologi români ar fi învățat. Nu sunt atestate asemenea practici, iar dacă există, sunt ascunse. Nu le putem exclude în anii de derapaj al democrațiilor, dar este mult mai plauzibil, după toate probele existente, că semnatarii indigeni ai protocoalelor le-au creat ei înșiși, pentru ca apoi să caute antecedente în acțiunea unor servicii din diferite țări.

Cadrul în care semnatarii au luat inițiativa „protocoalelor secrete“ se poate reconstitui. Ca situație generală, este evident că, după 2005, România s-a umplut de practici și de instituții „originale“, de care nu este nevoie și de care democrațiile s-au ferit. Pe de o parte, serviciile secrete nu au dat propriu-zis niciodată raportul în fața Parlamentului și au rămas o instituție în sine, care controlează societatea. Pe de altă parte, în justiție s-a creat Consiliul Superior al Magistraturii, care nu este necesar și nu există în democrații ce se iau în serios. Căci dacă nu există pregătire profesională, viziune și integritate, nici un fel de „consiliu“ nu salvează independența justiției! În plus, acest Consiliu rareori nu  joacă un rol politic în numele luat în deșert al „independenței“ justiției. S-a creat Direcția Națională Anticorupție, umflând rolul unei direcții de minister public, spre a arăta lumii cât de mare este „lupta cu corupția“. Numai că din această luptă a ieșit o corupție și mai răspândită, iar DNA servește alte interese. Peste toate, securitatea națională, pe cât depinde de angajarea pe bază de convingeri a cetățenilor, s-a fragilizat din nou.

Practicile și instituțiile „originale“ ale democrației carpatice de azi nu au legătură cu obligațiile intrării în UE și NATO, cum sugerează unii. Sunt mulți decidenți din alte țări induși în eroare și rău informați despre România actuală, dar nici unul nu a semnat și nu va aproba încălcarea Constituției. Nici un european sau atlantist convins nu poate agrea ceva ce nu s-a aprobat în Guvern sau Parlament.

Protocoalele au rădăcini într-o situație internă. Fapt este că, după 2004, au ajuns în fruntea statului persoane care nu au reușit să întrunească o susținere suficientă și să se legitimeze durabil prin proiecte și măsuri benefice. Că s-a ales de fiecare dată răul mai mic, nu conferă legitimitatea de care este nevoie în fruntea unei țări! Neavând idei, aceste persoane s-au repezit în instrumentarea primitivă a pârghiilor statului. Este exclus ca vârful să nu fi fost la curent cu încheierea voioasă de protocoale de către șefii Înaltei Curți, ai SRI, ai Procuraturii, ai unor universități și televiziuni, ai altor instituții.

Aici este însă numai o sursă a creării protocoalelor. A doua sursă rezidă în faptul că din 2004, pentru a scoate din scenă rivali mai valoroși, s-a apelat la formula „să vină tinerii la decizie!“. Și au venit tineri, dar nu dintre valori eminente, ci dintre cei preselectați și gata de orice. Așa cum arată o analiză autorizată din țară, cei de notele 6-8 au ajuns să decidă soarta celorlalți!

Cu timpul, acești tineri s-au gândit la succesiunea „Bătrânului“ din fruntea statului, pe care, până atunci, îl ajutaseră să creeze un sistem în afara Constituției. Ei au vrut să păstreze pentru ei puterea, dar, în acest scop, unii oameni trebuiau să fie ba lichidați, ba marginalizați, oricum scoși din cursă. Într-o țară în care se proclamase pompos „lupta cu corupția“, iar securitatea națională este temă sensibilă, eliminarea rivalilor se putea face cu instrumentele justiției și sub pretextul pericolului la adresa securității naționale. Și s-a făcut, în mare măsură!

„Protocoalele secrete“ de „cooperare“ dintre Înalta Curte, Procuratură, servicii secrete, unele universități și televiziuni sunt o rușine. Cetățenii lucizi și responsabili nu pot accepta banalizarea lor. Evident că toate trebuie abrogate cu instrumentul juridic adecvat, care este ordonanța de urgență a Guvernului, iar cineva se cuvine să răspundă în fața legii.

Mulți concetățeni mă întreabă cum se face că toți inițiatorii  „protocoalelor secrete“ sunt absolvenți de facultăți de la Universitatea Babeș-Bolyai? Că instituțiile de forță actuale sunt în mâna ex-clujenilor? Ar fi nevoie de o explicație lungă, împreună cu alte fapte, nu mai puțin grave. Cert este însă că selectarea cuiva pe funcții, pentru a iniția, apoi, încălcarea Constituției, nu a făcut-o nimeni din Universitatea clujeană. Prelungirea securismului în instituții vine din altă parte.

Asupra pregătirii juridice a inițiatorilor „protocoalelor secrete“ planează îndoiala. Efortul de bagatelizare din partea unora arată încă o dată cum se stă și cu conștiința juridică.

Că dreptul nu este posibil fără conștiință juridică s-a dovedit deja clasic în cazul Hans Frank. Jurist de a cărui pregătire nu s-au îndoit contemporanii, dar „cu un instinct animalic pentru minciună, insinuare și sporire a puterii proprii“,  acesta a fost adus să recunoască: „Trebuie să admit că am fost șocat de cuvintele pe care le-am folosit“. În fața probelor, a trebuit să fie și mai șocat de faptele care au urmat cuvintelor.

Să sperăm că se va ivi în curând și la noi un Curzio Malaparte, care să pună în relief literar, pe înțelesul fiecăruia, ceea ce se petrece când lipsurile culturii și ale conștiinței juridice la decidenți sunt mari.