Guvernul condus de Emil Boc a decis că Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc să fie condus de un preşedinte, un director executiv şi un consiliul, numiţi direct de premier. Executivul nu a fost impresionat de Apelul unui grup de intelectuali români care a semnat în „Observatorul Cultural” un apel pentru susţinerea publică a lui Marius Oprea la şefia IICCMER.
Conform hotărârii de guvern, rezultatele Institutului vor fi analizate de un Consiliu format din academicieni care sunt numiţi tot de prim-ministru.
În hotărâre, se stabileşte că preşedintele îşi desemnează un Comitet director, la propunerea preşedintelui Consiliului ştiinţific.
Acest Consiliu ştiinţific va fi compus din 14 personalităţi ale lumii academice şi va stabili obiectivele generale ale Institutului.
Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a fost înfiinţat anului trecut, prin comasarea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului cu Institutul pentru Memoria Exilului Românesc.
IICCR a fost condus până atunci de Marius Oprea, membru PNL, numit de fostul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu al cărui mandat nu a fost prelungit de Emil Boc.
Prelungirea mandatului lui Marius Oprea a fost susţinută intelectuali precum Doina Cornea, Herta Muller, Stephane Courtois, Catherine Durandin, dar şi angajaţii fostului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului.
Marius Oprea a acuzat puterea că vrea să îl debarce de la şefia IICCR din cauză că e membru PNL şi la presiunea lui Vladimir Tismăneanu.
În replică, Tismăneanu a spus că a susţinut menţinerea lui Oprea în fruntea Institutului.
Marius Oprea a fost preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, autorul biografiei politice a ascensiunii lui Traian Băsescu (în curs de apariţie la Polirom) şi a fost consilier al primului-ministru pe probleme de securitate naţională.
Prozator şi poet, Marius Oprea, în calitate de cercetător al comunismului românesc, a semnat volume de istorie, dintre care “Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente. 1949-1989”, “Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Braşov” (în colaborare cu Stejărel Olaru, 2002), “Chipul morţii: dialog cu Vladimir Bukovski despre natura comunismului” (2006) şi “Bastionul cruzimii: o istorie a Securităţii (1948-1964)” (2008) sunt cele mai importante.
