Într-o declarație publică, Ilie Bolojan a precizat cum a fost informată România despre retragerea soldaților americani din România. Deși Ministerul Apărării Naționale ar fi trebuit să prezinte informațiile în cadrul unei conferințe de presă, ele au apărut în spațiul public „pe surse”.
„Practic, această decizie a fost anunţată în general, că se va face o reducere a acestor trupe în Europa, fără să se specifice de unde, ce şi cum. Luni, am fost notificaţi prin ataşatul militar de la Ambasada din Washington care a fost invitat la Pentagon şi a fost anunţat. De asemenea, ambasadorul nostru la NATO a fost informat de ambasadorul american cu privire la aceste lucruri şi am fost informaţi, practic, cu două zile înainte, pentru că s-a considerat că în momentul în care miercuri se va face o informare în comisiile din Camera Reprezentanţilor, pe partea de apărare, există posibilitatea să transpire aceste informaţii. Şi atunci, Ministerul Apărării a pregătit o conferinţă de presă pentru miercuri, în aşa fel încât să anunţe aceste lucruri. Dar au transpirat, să spunem datele, cu o seară înainte, şi au apărut aceste lucruri” a precizat premierul.
Bolojan susține că va merge în Parlament, doar dacă va primi o invitație instituțională în acest sens. „Când voi primi invitaţia instituţională, voi răspunde institutional, în zilele următoare. Mâine” a declarat premierul.
Cât despre controversele care au apărut pe tema deciziei Pentagonului de a retrage o parte din soldații americani din România, Bolojan consideră că astfel de discuții nu-și aveau rostul. „Apărarea ţării noastre, reprezentarea ţării noastre, interesele noastre majore, trebuie să fie un pachet de probleme pe care oamenii responsabili le scot din zona de lupte politice ieftine, pentru a marca un punct sau altul. Şi am mai spus-o că, dacă vrem să obţinem rezultate maxime în plan extern, de exemplu, pentru ţara noastră, în orice domeniu, problemele noastre strategice – şi apărarea este una din aceste probleme – nu sunt transformate într-un circ şi în dispute care nu ajută cu nimic” a mai spus premierul.
Este vrajeala userista. Camionagiul din Oradia stia si stie doar ce cujeta Radu Tudor.