Terminalul cargo de la Aeroportul Oradea a fost finalizat.
Proiectul este rezultatul unui parteneriat public-privat, Consiliul Judeţean Bihor, condus de Ilie Bolojan, punând la dispoziţie terenul.
”Miercuri, 12 iunie, s-a realizat recepția finală a lucrărilor de construcție a terminalului cargo de la Aeroportul Oradea, o investiție privată a companiei CTP România în valoare de peste 33 de milioane de euro.
CTPark Oradea Cargo Terminal este primul parc industrial din România cu terminal de marfă conectat direct la pista de aterizare/decolare.
Desfășurat pe un teren de 14,5 hectare, parcul cuprinde 3 hale cu spații de depozitare, logistice și de producție, în suprafață totală de 6,5 hectare. Obiectivul de investiții mai include calea de rulare și platforma de garare a avioanelor.
Proiectul este rezultatul unui parteneriat public-privat, Consiliul Județean Bihor punând la dispoziție terenul în urma unei licitații de concesiune, iar CTP România realizând integral investiția.
Aeroportul Oradea a achiziționat, cu fonduri europene, echipamente pentru controlul de securitate al mărfurilor în valoare de 2,5 milioane de euro.
Următoarea etapă prevede obținerea acreditărilor de la instituțiile abilitate și operaționalizarea terminalului cargo”, a transmis CJ Bihor.
@crudul adevar : a carat asfalt cu roaba ,intreaba-o pe Zuzu