Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că mandatul său de preşedinte interimar se va încheia joi, împlinindu-se 100 de zile din data de 12 ianuarie.
Bolojan a susținut miercuri ultima conferință de presă la Palatul Cotroceni.
Bolojan a spus că mandatul său s-a desfăşurat şi în condiţii de turbulenţe în politica internaţională, de la războiul din Ucraina, de la dialogul inconstant între Statele Unite şi Uniunea Europeană, tarife, alte abordări.
Potrivit preşedintelui interimar, două domenii au fost importante, care reprezintă şi principalele responsabilităţi ale preşedintului României, cele care ţin de politica externă şi de apărare.
Bolojan a mai afirmat miercuri că alegerile prezidențiale s-au desfășurat în bune condiții.
”Vreau să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestor alegeri, de la cei care au fost prezenţi în secţiile de votare, de la reprezentanţii Ministerului de Interne care au asigurat securitatea votului, siguranţa urnelor, protecţia secţiilor de votare şi a cetăţenilor, până la celelalte instituţii, Serviciul de telecomunicaţii speciale, Biroul electoral central, care au avut un rol important”, a declarat Ilie Bolojan.
”Consider că am avut nişte alegeri desfăşurate în bune condiţii, în condiţii de dezbateri politice, în condiţii de libertate, de normalitate. Şi românii şi-au exprimat punctul de vedere şi prezenţa mare la vot, pe care am avut-o şi derularea fără incidente şi fără observaţii din partea celor care au supravegat aceste alegeri, arată că a fost o organizare bună şi deci, încă o dată, le mulţumesc tuturor celor care au fost implicaţi”, a completat Bolojan.
VIDEO
‘…Consider că am avut nişte alegeri desfăşurate în bune condiţii, în condiţii de dezbateri politice, în condiţii de libertate, de normalitate. (…) …derularea fără incidente şi fără observaţii din partea celor care au supravegat aceste alegeri, arată că a fost o organizare bună…’ – lipseste un singur cuvant: ‘CORECTE’.