Bolojan, supărat pe cum sparg bugetarii indemnizațiile de lux: „Este o batjocură”

Premierul Ilie Bolojan a reacționat vehement față de indemnizațiile de 27.000 de lei aprobate pentru conducerea Aeroporturi București, comparativ cu propunerile Fondului Proprietatea, considerând situația „o batjocură”.

Bolojan, supărat pe cum sparg bugetarii indemnizațiile de lux: „Este o batjocură”

Premierul Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a reacționat vehement față de indemnizațiile de 27.000 de lei aprobate pentru conducerea Aeroporturi București, comparativ cu propunerile Fondului Proprietatea, considerând situația „o batjocură”.

Premierul Ilie Bolojan a reacționat ferm vineri, când a fost întrebat despre listarea companiei Aeroporturi București și despre indemnizațiile de 27.000 de lei aprobate de stat pentru conducerea acesteia, mult mai mari decât cele propuse inițial de Fondul Proprietatea. Bolojan a catalogat situația drept "o batjocură".

”Este o batjocură când îţi iei bani nemunciţi sau banii pe care îi iei nu se reflectă în rezultatele activităţii pe care o desfăşori acolo. Atunci, într-adevăr, este o bătaie de joc faţă de banii publici, dacă eşti salarizat din banii publici, sau faţă de cetăţenii care plătesc aceste taxe.

Ascultând lista, probabil că aţi văzut că această societate nu a fost propusă de către Ministerul Transporturilor pe această listă, deci, nu va fi analizată într-o prima etapă”, a reac’ionat premierul Ilie Bolojan, la întrebările jurnaliștilor.

Guvernul are mâinile aproape legate în astfel de situații

Guvernul pe care-l conduce nu poate interveni decat cu instrumente limitate în astfel de situații, a mai comentat premierul.

”În ceea ce priveşte decizii care sunt legate de salarizarea unor membri ai Consiliului de Administraţie, ştiţi foarte bine că Guvernul aici are nişte posibilităţi limitate să intervină şi personal am presat fiecare autoritate tutelară, şi sunt şedinţele de Guvern care confirmă acest lucru, să aducă nivelul de salarizare în companii la un nivel decent şi, pe de altă parte, să stabilească nişte indicatori de performanţă care să îi forţeze pe toţi cei care beneficiază de indemnizaţii de pe urma statului, nu doar pentru că apa curge la vale, ca într-un judeţ unde sunt necazuri, nu, pentru că trebuie să facă ceva acolo, să livreze servicii mai bune, dar asta ţine, pe de o parte, de modul în care sunt încheiate contractele cu aceşti manageri, de indicatorii de performanţă care au fost stabiliţi şi dacă au fost indicatorii prost stabiliţi, în care unii au doar drepturi şi alţii doar obligaţii, e foarte greu după aceea, dacă aceşti manageri sunt rău intenţionaţi, să vii să corectezi lucrurile.

O să vă rog, la modul cinstit, să-i adresaţi domnului ministru al Transporturilor aceste întrebări, pentru că dânsul este autoritatea tutelară, ministrul Transporturilor, pe această componentă şi, sigur, vă poate da mai multe detalii şi o să-l rog să vă răspundă la aceste întrebări”, a mai punctat Bolojan.

 

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. „supărat pe cum sparg” ….”sunt suparat pe cum vine ploaia…” „sunt suparat pe cum vede el viitorul”….. „sunt suparat pe cum se face politica la noi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.