UPDATE Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat vineri o ”operaţiune intensivă împotriva centrelor terorismului” în Cisiordania, în urma seriei de explozii în trei autobuze, joi seara, la Bat Yam, anunţă cabinetul israelian, relatează AFP.
Şeful Guvernului israelian ”a ordonat forţelor apărării israeliene să desfăşoare o operaţiune intensivă împotriva centrelor terorismului în Cisiordania”, a anunţat pe X cabinetul acestuia.
Explozii au avut loc joi seara în autobuze, în orașul israelian Bat Yam (centru), a transmis poliția, care a vorbit de un ”presupus atac terorist”, în timp ce un oficial a precizat că nu au fost înregistrate victime în aceste incidente, relatează AFP.
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a acuzat ”organizații teroriste palestiniene” de implicare în aceste explozii, iar prim-ministrul Benjamin Netanyahu a convocat o reuniune consacrată securității.
”Raport preliminar: presupus atac terorist. Au fost primite mai multe informații despre explozii care au implicat mai multe autobuze în diferite locuri din Bat Yam”, a declarat poliția într-un comunicat.
”Unitățile de geniști ale poliției caută alte obiecte suspecte. Cerem publicului să evite zonele afectate și să fie atent la orice obiect suspect”, a adăugat poliția.
Comandantul poliției din centrul Israelului, Haim Sargarof, a declarat într-o conferință de presă transmisă la televiziune că dispozitivele folosite pentru a declanșa exploziile sunt similare cu cele găsite în Cisiordania, teritoriu ocupat de Israel din 1967.
În urma exploziilor, ‘prim-ministrul Benjamin Netanyahu a primit actualizări continue de la secretarul său militar (…) și va ține în curând o reuniune consacrată securității’, a adăugat biroul său într-un comunicat.
Un oficial al biroului premierului israelian a declarat că acesta consideră ‘plasarea de explozibili în autobuze un incident foarte grav și va ordona să se acționeze în mod decisiv împotriva elementelor teroriste din Cisiordania’.
La rândul său, Israel Katz a indicat că a ordonat armatei să-și intensifice ofensivele în toată Cisiordania, în special în taberele de refugiați.
De mai multe săptămâni, armata israeliană desfășoară operațiuni aproape zilnic în mai multe orașe și tabere din Cisiordania.Violențele s-au intensificat în acest teritoriu palestinian de la declanșarea războiului în Fâșia Gaza, în octombrie 2023.
Dai foc la 3 autobuze goale și ai pretext sǎ mai le tragi o bombardare. Și tot așa pânǎ la exterminare. Viețile palestinienilor valoreazǎ la fel de mult ca cele ale melcilor pe care îi otrǎvești fiindcǎ stricǎ prin grǎdinǎ.