Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat joi că va explora împreună cu partenerii săi din Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), reuniţi la Lodz, în Polonia, ”toate posibilităţile legale” pentru a obliga Rusia să plătească pentru distrugerea Ucrainei, relatează AFP.
”Am confiscat aproape 20 de miliarde de euro de la oligarhi şi persoane care sprijină Rusia şi controlăm aproximativ 300 de miliarde de euro din resursele financiare ale băncii centrale ruseşti”, a spus el.
”Aceşti bani trebuie să fie folosiţi pentru reconstrucţia Ucrainei”, a insistat el în timpul acestei reuniuni ministeriale a OSCE.
Organizaţia are 57 de membri, inclusiv Rusia şi Ucraina.
Polonia, care deţine preşedinţia rotativă a organizaţiei în acest an, i-a refuzat ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, intrarea pe teritoriul său. Moscova a denunţat această decizie ca „provocatoare”.
”Occidentul face exact ceea ce OSCE a fost menită să combată încă de la înfiinţare – creează linii de divizare”, a declarat Lavrov joi, într-o conferinţă de presă organizată în Rusia, adăugând că Polonia „îşi sapă propriul mormânt, distrugând vestigiile culturii consensului”.
Ministrul polonez de externe a respins imediat aceste acuzaţii, subliniind că Rusia „a respins dialogul în februarie”, când a atacat Ucraina, şi că de atunci a blocat o serie de decizii privind funcţionarea acestei organizaţii de securitate.
Rusia este reprezentată la Lodz de ambasadorul său la OSCE.
Prezentă în acest oraş din centrul Poloniei, subsecretarul de stat american pentru afaceri politice, Victoria Nuland, a declarat că este „optimistă” cu privire la viitorul OSCE.
La fel cum a eşuat atunci când a încercat să învingă Ucraina, preşedintele rus, Vladimir Putin, în ciuda războiului său brutal de agresiune, a crimelor sale de război şi, acum, în ciuda luptei sale violente împotriva civililor, prin încercările de a-i îngheţa în mijlocul iernii, a eşuat şi în eforturile sale de a diviza sau distruge OSCE, a declarat ea presei.
La prima sesiune de joi a reuniunii OSCE, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a pus din nou sub semnul întrebării continuarea apartenenţei Rusiei la această organizaţie.
Acesta a reiterat opinia că „ar trebui înfiinţat un tribunal special pentru crimele comise în timpul agresiunii ruseşti”.
”Vremea compromisurilor deşarte a trecut. Agresiunea neprovocată a costat prea multe vieţi. Nu avem dreptul să-i oferim lui Putin o şansă de a reuşi în şantajul său”, a spus el.
Tembelul de Borrell pretinzându-se „comisar european” si ne-având minte nici cât o musca: tâlharul, adica, se da de gol de cât i-au furat Rusiei, scuzându-se prin „reconstructia Ucrainei”. CARE Ucraina? ce-a mai ramas din ea? despre ce fel de „reconstructie” vorbesti, tâlharule, când minoritatile nationale din tara au fost decimate (arse de vii, crucificate de vii, lasate fara scoli în limbile minoritatilor nationale, cu bisericile pângatite) de catre nazistii regimului tau de la Kiev!!! Criminal ordinar!!! Ca nu te bate Dumnezeu de tâlhar sa te bata, cu UrSSula ta, cu tot, si cu Thierry Breton!!!