UPDATE Pete Hegseth, șeful Pentagonului, susține că președintele Donald Trump a solicitat suplimentarea trupelor Gărzii Naționale la Washington cu încă 500 de soldați, relatează CNN.
UPDATE Suspectul în cazul acestui atac a fost la rândul său împușcat, fiind transferat la spital. El nu ar coopera cu autoritățile pentru a explica de ce a deschis focul asupra militarilor Gărzii Naționale, însă se află în custodia autorităților, potrivit Reuters.
UPDATE Focurile de armă nu au fost trase la întâmplare, confirmă Jeffrey Carroll, din cadrul Departamentului de Poliție Metropolitană, potrivit BBC.
UPDATE Informațiile cu privire la starea celor doi militari ai Gărzii Naționale sunt incerte. Într-o conferință de presă, Kash Patel, director al FBI, a anunțat faptul că starea militarilor împușcați, un bărbat și o femeie, este critică. Atacul armat va fi investigat de conform legilor federale, ancheta fiind condusă de FBI, relatează BBC.
„Starea lor este critică” a declarat Kash Patel, director al FBI. Totodată, primarul din DC, Muriel Bowser, a susținut aceeași informație, conform relatărilor CNN.
UPDATE Moartea militarilor Gărzii Naționale a fost confirmată de guvernatorul Patrick Morrisey. Acesta a postat pe rețelele de socializare următorul mesaj:
„Cu mare tristețe putem confirma că ambii membri ai Gărzii Naționale din West Virgina, care au fost împușcați mai devreme astăzi în Washington DC, au murit din cauza rănilor. Acești curajoși locuitori ai statului West Virginia și-au pierdut viața în slujba țării lor” a scris guvernatorul Patrick Morrisey, potrivit CNN.
UPDATE Cele mai noi informații arată că „un suspect se află în arest, iar zona este securizată” potrivit Poliției Metropolitate.
Departamentul de Poliţie Metropolitană a declarat că se află la locul incidentului, petrecut la intersecţia străzilor 17 şi I.
„Vă rugăm să evitaţi zona, deoarece MPD şi partenerii noştri lucrează pentru a securiza locul”, a scris MPD pe X.
Citește și: Reacția lui Donald Trump după focurile de la Casa Albă
Fox News transmite, la rândul său, că autorităţile răspund la un incident armat confirmat în apropierea centrului oraşului Washington, D.C., lângă staţia de metrou Farragut şi la câţiva paşi de Casa Albă. Două surse au confirmat pentru Fox News că doi membri ai Gărzii Naţionale au fost împuşcaţi la aproximativ un kilometru de Casa Albă, dar starea lor nu este cunoscută.
CNN relatează, la rândul său, că mai multe persoane au fost împuşcate miercuri în Washington, DC, printre care cel puţin un membru al Gărzii Naţionale a SUA. CNN citează o sursă familiarizată cu informaţiile preliminare şi un oficial al forţelor de ordine.
Trupele Gărzii Naţionale din mai multe state se află în Washington, DC, de câteva luni, ca parte a campaniei preşedintelui Donald Trump de combatere a criminalităţii în capitala ţării, care s-a extins între timp şi în alte oraşe din ţară.
maica, 90% din americani au INCERCAT macar o data drogurile!
Liceele noastre se apropie si ele de 75%?….
Le dai droguri si ii chemi la vot pe ritm de manele?