Anchetatorii internaţionali care investighează doborârea avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines (zborul MH17) deasupra estului separatist pro-rus al Ucrainei în anul 2014 au anunţat miercuri suspendarea anchetei, întrucât nu dispun de probe suficiente pentru urmărirea penală a altor suspecţi, relatează agențiile de presă internaționale.
Potrivit anchetatorilor, „există indicii puternice” că preşedintele rus Vladimir Putin a autorizat transferul sistemului antiaerian BUK către separatiştii pro-ruşi, care au lansat racheta antiaeriană ce a doborât avionul.
Însă „ancheta şi-a atins acum limita, toate pistele au fost epuizate, ancheta este deci suspendată. Probele sunt insuficiente pentru alte urmăriri” penale, a anunţat procuroarea olandeză Digna van Boetzelaer, la o conferinţă de presă la Haga.
În noiembrie anul trecut, un tribunal olandez a condamnat în lipsă la închisoare pe viaţă trei persoane – doi ruşi şi un ucrainean – pentru doborârea zborului MH17.
Procurorul general Andrii Kostin a declarat miercuri că Ucraina va folosi toate mecanismele legale internaționale pentru a încerca să-l aducă în fața justiției pe președintele rus Vladimir Putin pentru doborârea zborului Malaysia Airlines 17 deasupra estului Ucrainei în 2014, relatează Reuters.
„Dificultatea de a obține probe și imunitatea funcțională nu permit urmărirea în justiție a președintelui FR (Federația Rusă) în instanțele naționale. Vom căuta să folosim toate mecanismele juridice internaționale existente pentru a-l aduce în fața justiției”, a scris Kostin pe Twitter.
Avionul Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines, ce zbura pe 17 iulie 2014 pe ruta Amsterdam – Kuala Lumpur, s-a prăbuşit în estul Ucrainei. Olanda este ţara care a avut cele mai multe victime în accident (193 dintre cele 298 de persoane aflate la bord) şi în consecinţă şi-a asumat conducerea investigaţiei.
Instanţa olandeză a concluzionat că racheta cu care a fost doborât avionul, cel mai probabil o rachetă antiaeriană de tipul BUK, a fost lansată din zona controlată de separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, iar Rusia avea controlul asupra acestora.
Rusia a negat orice implicare în atacul asupra zborului MH17 şi a refuzat să extrădeze suspecţii, susţinând că extrădarea ar fi ilegală conform legislaţie ruse.
@Zalmoxis: nu-i adevarat, draga! Basescu nu si-a „ridicat mingi” decât lui însusi. A distrus tot ce se putea-n România. Pe urmele lui Iliescu, Isarescu si Nastase Adrian si clicilor (una fiindca chiar a lui Basescu). Si cu totii, agenti CIA (fii atent la ce spune Augen Mihaescu, american, si el, si care STIE despre ce vorbeste. Tipii sunt AGENTI AMERICANI, si nicidecum rusi). Daca agenti rusi, cu totii ar fi militat pentru integrarea economiei românesti – n-ar fi facut eforturi, dimpotriva, pentru distrugerea ei, asa cum s-a-ntâmplat -, în zona rublei. N-ar fi atacat leul (Isarescu), si n-ar fi cerut aderarea la UE si NATO. Intoxici cu nerusinare.