Liviu Dragnea a depus, prin avocat, o plângere prin care reclamă faptul că nu a fost lăsat să voteze în niciun tur al alegerilor prezidențiale, deși instanța nu i-a interzis acest drept prin sentința de condamnare definitivă, a confirmat pentru Mediafax Flavia Teodosiu, avocatul fostului lider PSD.
Fostul lider PSD a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 prin care reclamă faptul că nu a fost lăsat să voteze pentru alegerile prezidențiale, a confirmat avocatul.
În plângerea depusă de avocat, Dragnea subliniază că instanța supremă nu i-a interzis să voteze, prin sentința de condamnare definitivă, ci doar să candideze pentru funcții publice.
La rândul lor, reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) precizează că decizia finală aparține membrilor secțiilor de votare, care dețin informațiile prin aplicația de la alegeri.
„La nivelul unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot se realizează prin verificarea documentelor aflate în dosarul de penitenciar. Procedural, persoanele în cauză sunt informate cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot, prin intermediul urnei speciale, în baza formularii unei cereri. Decizia finală asupra posibilității exercitării dreptului de vot aparține reprezentanților secției de votare arondate unitatii, prin interogarea aplicației informatice pentru verificarea dreptului de vot”, a explicat ANP.
UN PUI DE MILITIAN ca el ARE ACUM VIATA PE CARE O MERITA (dar nu pentru totdeauna) PENTRU CA ESTE UN INBOGATIT DIN POLITICA, DIN MAFIOTISM SI TRADARE (ajuta de geal DRAGNEA unchiul sau MARE TICALOS).
ROMANIA IN DEC 1989 A FOST CAPTURATA DE PROPRII BANDITI SI TRADATORI DE NEAM.