Încă un deces de coronavirus în România. Este vorba de un pacient de 74 de ani internat în București.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat duminică la prânz că au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. Primul deces – pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).
Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.
Ce s-a întâmplat cu al doilea decedat
Pacientul de 74 de ani care a murit la Spitalul Victor Babeș din Capitală s-a prezentat lunea trecută la Spitalul Universitar din București, din cauză că avea febră și tuse. El a fost internat inițial, luni, la Spitalul Universitar și a fost testat pentru coronavirus abia vineri, când a ieșit pozitiv.
Nu se știe în acest moment cum s-a infectat cu coronavirus pacientul din București decedat. Ancheta epidemiologică este în curs, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății, citați de HotNews.ro.
Opt români morți și în străinătate
Opt români aflaţi în străinătate au murit, până duminică, după ce au fost confirmaţi cu noul coronavirus, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică. Șapte dintre aceștia se aflau în Italia, iar unul în Franța.
Ultima raportare a GCS, cea de sâmbătă, arăta că 7 români şi-au pierdut viaţa din cauza virusului.
Până în prezent, 43 de cetăţeni români au fost confirmaţi cu Covid-19 (coronavirus): 33 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Irlanda, unul în Tunisia şi unul în Franţa, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.
Pe teritoriul României, au fost confirmate 433 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 433 de persoane confirmate pozitiv, 64 au fost declarate vindecate și externate (47 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași).
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, 21 martie, ora 13.00, au fost înregistrate alte 66 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 9 ani și 74 ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.803 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
@Un patriot
De ce te plangi patriotule, ca doar dispunem si de cele 8 mari spitale regionale construite de PSD conform programului de guvernare plus marele spital municipal construit de Firea la Bucuresti! Cum? Spuneti ca nu exista? Nu se poate, pentru ca totul s-a construit la virgula, conform prevederilor patriotului Dragnea. Daca voi nu le vedeti, insemna ca sunteti de rea credinta, PSD nu minte niciodata. Au spus-o si Dragnea si Dancila si Firea, programul de guvernare a fost respectat la virgula, sunt oameni cinstiti, daca ei zic asa inseamna ca asa este, nu aveti dreptul sa va indoiti de cuvantul lor. Daca mai adaugam si toate vechile spitale modernizate de Sorina Pintea in timpul guvernarii Dragnea-Dancila precum si spitalul de la Baia Mare nasit tot de Sorina Pintea, nu avem nici un motiv sa ne plangem. PNL a preluat la cheie toate maretele realizari ale PSD. Sa ne bucuram asadar ca acum suntem protejati de actiunea vizionara a PSD din timpul guvernarii lor.