BREAKING NEWS Halep se retrage și de la Wimbledon! Ce riscă

Halep: „Cu tristeţe vă anunţ că mă retrag de la acestă ediţie a turneului de la Wimbledon deoarece…

De (S.S.)
BREAKING NEWS Halep se retrage și de la Wimbledon! Ce riscă

Halep: „Cu tristeţe vă anunţ că mă retrag de la acestă ediţie a turneului de la Wimbledon deoarece…

Simona Halep anunță că s-a retras de la Wimbledon, pe motiv că nu s-a recuperat în urma accidentării la gambă.

„Cu tristeţe vă anunţ că mă retrag de la acestă ediţie a turneului de la Wimbledon deoarece nu m-am putut recupera complet după accidentarea la gambă. Am dat totul pentru a putea juca la Wimbledon. Acum doi ani am trăit momente speciale aici. Eram entuziasmată şi onorată să revin pe teren ca deţinătoare a trofeului. Din păcate, corpul meu nu a cooperat şi trebuie să amân revenirea la Wimbledon pentru anul următor. Vă spun sincer că sunt foarte dezamăgită şi supărată din cauza acestei situaţii. Această perioadă a fost dificilă pentru mine, să ratezi două turnee majore (n.r. – Halep a ratat şi Roland Garros din cauza accidentării) reprezintă o provocare atât din punct de vedere fizic, cât şi mental. Vom vedea ce ne rezervă viitorul, dar sper că această încercare mă va face mai puternică atât ca om, cât şi ca sportiv. Mulţumesc tuturor celor de la Wimbledon pentru înţelegere şi pentru sprijin”, a scris Simona Halep, pe Instagram.

Odată cu retragerea de la Wimbledon, Halep, în prezent 3 WTA, riscă să iasă din Top 10 mondial, pentru prima oară din ianuarie 2014! Rămâne de văzut dacă se va retrage și de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde spunea că își dorește o medalie.

Ediția din acest an de la Wimbledon, la care Halep e campioana en-titre, este programată în perioada 28 iunie – 11 iulie.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Lasati-o în plata Domnului, nu o mai hartuiti cu tot felul de articole mai mult sau mai putin documentate. Simona a spus adio sportului de performanta, are alte planuri, Iruc nu doarme noaptea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.