BREAKING NEWS Se clatină prezidențialele americane

Preşedintele Donald Trump a invocat joi – pentru prima oară – o posibilă amânare a alegerilor prezidenţiale americane.

BREAKING NEWS Se clatină prezidențialele americane

Preşedintele Donald Trump a invocat joi – pentru prima oară – o posibilă amânare a alegerilor prezidenţiale americane.

Preşedintele Donald Trump a invocat joi pe Twitter – pentru prima oară – o posibilă amânare a alegerilor prezidenţiale americane.

„Cu votul universal prin corespondenţă (nu al celor care lipsesc, acela este bun), scrutinul din anul 2020 va fi cel mai inexact şi fraudulos din istorie. Va fi o situaţie foarte penibilă pentru SUA. Să amânăm alegerile până când oamenii pot vota în mod adecvat, în siguranţă şi în condiţii fără risc???”, a scris Donald Trump prin Twitter.

„Votul prin corespondenţă se dovedeşte deja a fi un dezastru catastrofal. Nu există nici măcar spaţii de testare. Democraţii vorbesc de influenţe străine asupra votului, dar ei ştiu că votul prin corespondenţă este un mod mai sigur ca ţările străine să intre în cursă. Nici măcar nu există o numărătoare precisă”, a argumentat Donald Trump.

Este prima dată când Trump invocă posibilitatea amânării scrutinului prezidenţial, în contextul pandemiei. Liderul de la Casa Albă a acuzat în mai multe rânduri opoziţia democrată că încearcă să comită fraude electorale prin extinderea votului prin corespondenţă, în contextul în care adunările mari de oameni sunt evitate din cauza pandemiei.

Donald Trump este pe locul doi în sondajele de opinie privind preferinţele electorale, favorit fiind Joseph Biden, potenţialul candidat al Partidului Democrat.

În aprilie, Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA, a afirmat că Donald Trump ar putea încerca să amâne alegerile prezidenţiale, programate în noiembrie. Echipa de campanie electorală a lui Donald Trump a respins la acea vreme ideea.

Cum se pot amâna alegerile?

Principalii lideri republicani din Congresul SUA au respins, joi după-amiază, ideea lui Donald Trump de amânare a scrutinului prezidenţial şi parlamentar programat în noiembrie, informează site-ul de ştiri Axios.com.

O eventuală decizie de amânare a alegerilor trebuie luată de Congresul SUA.

„Niciodată în istoria ţării, în războaie, crize economice, în Războiul Civil, nu au fost situaţii în care să nu se desfăşoare la timp alegerile federale, şi vom găsi o modalitate de a face acest lucru şi pe 3 noiembrie. Vom face faţă oricărei situaţii şi vom avea alegerile pe 3 noiembrie, cum este stabilit deja”, a declarat Mitch McConnell, liderul majorităţii republicane din Senat.

„Niciodată în istoria alegerilor federale nu au fost cazuri în care să nu se organizeze vreun scrutin; vom merge înainte cu alegerile”, a afirmat, la rândul său, Kevin McCarthy, liderul grupului minoritar republican din Camera Reprezentanţilor.

„Nu contează ce spune o singură persoană în ţara asta, încă suntem o naţiune bazată pe stat de drept şi trebuie să aplicăm legile fie până la schimbarea acestora ori a Constituţiei”, a argumentat senatorul republican Chuck Grassley.

Conform Constituţiei SUA, stabilirea datei alegerilor prezidenţiale este o atribuţie a Congresului. Din 1845, data a fost prima marţi de după prima luni din noiembrie, ceea ce anul acesta înseamnă 3 noiembrie.

Chiar dacă Trump ar declara starea de urgenţă din cauza epidemiei de coronavirus, el nu ar putea schimba data scrutinului, sunt de părere unii jurişti.

„Preşedintele Trump nu are absolut nicio autoritate legală să amâne alegerile”, declară profesorul Joshua Douglas de la Universitatea din Kentucky, expert în legislaţie electorală. El observă că toate alegerile din 1845 şi până acum au avut loc la data obişnuită, chiar şi pe timp de război sau de pandemie.

Conform unui raport din 2004 al Serviciului de Cercetare al Congresului, teoretic legislativul poate acorda puterii executive posibilitatea de a amâna un scrutin. Însă, deoarece Partidul Democrat are majoritatea în Camera Reprezentanţilor, este practic sigur că nu va fi acceptată nicio amânare.

Însă, chiar dacă Congresul ar amâna alegerile, actualul mandat prezidenţial al lui Trump tot ar înceta în 20 ianuarie 2021, la amiază, conform Amendamentului 20 la Constituţie. Data respectivă poate fi modificată numai cu majoritate calificată şi după ratificarea de către cel puţin 38 din cele 50 de state americane.

Dacă până în 20 ianuarie anul viitor nu este ales un nou preşedinte, Constituţia prevede că atribuţiile preşedintelui sunt preluate interimar de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, funcţie deţinută în prezent de democrata Nancy Pelosi.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Simte ca pierde si efectiv nu vrea sa piarda, nu accepta infrangerea sub nicio forma! Exista si posibilitatea ca, intrun timp sa aiba si el un dosarel agatat de coada si, ca orice fricos, ca orice las, vezi destui in Romania si in multe tari in care excrocheriile si furaciunile au liber la actiuni, urla in punga plina cu aer si naivi, poate mai primeste un mandat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.