Liberalul Nicolae Robu și-a recunoscut înfrângerea la Primăria Timișoarei, unde a candidat pentru un nou mandat.
Cel care l-a învins pe Robu la Primăria Timișoara este neamțul Dominic Fritz, de la USR.
„Avem rezultate parțiale, dar eu zic că deja sunt relevante. Au fost numărate paralel peste 15% din voturi și am pierdut”, a spus Nicolae Robu.
Robu a mai spus că respectă dorința timișorenilor, chiar dacă este surprins de diferența mare de voturi.
„Este voința timișorenilor, eu nu pot decât să o respect. Diferența de voturi este mare, în procente nu vă pot spune pentru că nu a putut fi calculat în procente, pentru că nu am avut și de la ceilalți candidați, dar comparând numărul de voturi, diferența este mare, surprinzător de mare pentru mine, pentru că am considerat, văzând această campanie, că va fi un scor strâns și am fost optimist până în ultimul moment. Dar diferența este mare, ceea ce înseamnă că așteptările timișorenilor sunt altele”, a mai spus Robu.
Dominic Fritz le-a vorbit timișorenilor, adunați în număr mare pentru a-i ura succes, după ce primarul în funcție, Nicolae Robu a declarat că a fost învins la scor.
„De azi ștergem cuvintele <nu se poate> din vocabularul Timișoarei. De azi nu ne mai lăsăm paralizați de frică că suntem singuri în bula noastră, pentru că nu mai suntem doar o bulă suntem o comunitate. O comunitate de timișoreni care împărtășește aceleași valori și aceeași viziune. Dragi timișoreni, mulțumesc! Timișoara astăzi a scris istorie, Timișoara astăzi a înfăptuit o nouă revoluție. Astăzi Timișoara încheiat definitiv perioada de tranziție de 30 de ani după căderea comunismului. E o onoare foarte mare pentru mine că m-ați ales primarul vostru, un om care a venit pentru prima dată aici în 2003, care nu vorbeam niciun cuvânt în română, pentru prima dată ați scris istorie: ați ales pentru prima dată un primar care nu s-a născut în România, care nu are rude din România”, a spus Dominic Fritz.
Dominic Fritz este cetățean german, venit în România în 2003, și a candidat din partea USR PLUS la Primăria Timișoarei.
Fritz are 37 de ani, este născut în Germania. Are o licență în Științe Politice și Administrative, la Universitatea din Konstanz, Germania și un masterat în Studii de Post-Conflict, la Departamentul de Științe Politice, Universitatea din York, din Marea Britanie. Fritz a fost consilier personal al fostului președinte german Horst Köhler din 2013 până în 2016, iar din 2016 până în 2019, șef de Cabinet al fostului președinte german Horst Köhler.
https://www.facebook.com/USRTimis/videos/2748408185440357
Primăria Constanţei este încă disputată de Vergil Chiţac(PNL) şi Stelian Ion (USR PLUS), care au fiecare 29%.
Social – democratul Decebal Făgădău are 23,5% din voturi.
La Cluj nu sunt surprize.
Exit-poll-urile realizate de institutele de sondare CURS şi AVANGARDE l-au dat câștigător la Primăria Cluj-Napoca pe Emil Boc.
Acesta ar fi convins peste 50% dintre clujeni să îl voteze pentru încă un mandat de primar.
Pe locul 2, conform sondajului, s-a clasat Emanuel Ungureanu, candidat susținut de USR PLUS.
Alt plantat de la Berlin. BND?