Admirabil situată între jungla Terai şi contraforţii munţilor Himalaya, valea Katmandu se bucură de o poziţie strategică la întretăierea drumurilor comerciale dintre India, Tibet şi China. Oraşul Katmandu, care s-a numit cândva Kantipur, a fost fondat acum aproape 1.000 de ani de dinastia Thakuri, căreia i se poate încă admira anticul palat numit Kasthamandap („casa de lemn”), ce a dat numele său capitalei. Începând din secolul al XIII-lea, sub dinastia Malla, valea a cunoscut perioada sa de aur, s-a acoperit de temple şi de palate de un mare rafinament ornamental. Cele trei mari oraşe din vale, Katmandu, Patan şi Bhaktapur, s-au dezvoltat în regate independente care, datorită unei intense emulaţii artistice, au o uluitoare concentrare de construcţii prestigioase în jurul reşedinţelor regale. Ele au format tripleta faimosului „Durbar Squares”, sau „Pieţele Palatelor”, care suscită astăzi admiraţia vizitatorilor din întreaga lume. După unificarea Nepalului în secolul al XVIII-lea, sub domnia shah-ilor, regatul n-a încetat să se extindă, datorită puternicelor miliţii „gurkha”, înglobând imediat Sikkim, Kashmir şi o parte din Bengal. Dar, la începutul secolului al XIX-lea, o serie de eşecuri militare şi diplomatice la frontierele tibetane şi indo-britanice i-au redus suprafaţa la jumătate. Profund umilit, Nepalul urma să se închidă în sine ca o scoică, aproape un secol şi jumătate, până în 1951. În urma mişcării populare care viza întoarcerea regelui Tribhuvan la putere şi redeschiderea progresivă a frontierelor, primii occidentali au putut să descopere fascinaţi o „ţară în care curge numai lapte şi miere”, rămasă neschimbată în ciuda tumultului secolului al XX-lea. Mitologia drumurilor din Katmandu putea să înceapă.
Călugări sadhu
Vizitatorii descoperă farmecul emanat de nenumărate sculpturi sub cerul cerul liber: statui de Apsaras, din lemn, frize şi ferestre dantelate, sau dexteritatea artizanilor „newar” (comunitate din valea Katmandu). 875 de monumente religioase şi situri culturale au fost inventariate numai în valea Katmandu. Turiştii cutreieră cu plăcere întortocheate străduţe, între pietre disparate şi noroi, unde plutesc în aer, amestecate, tămâia templelor, aroma de curry a bodegilor şi parfumul margaretelor de India, răspândite prin mii de ofrande purificatoare de o populaţie cu credinţa neştirbită şi se lasă captivaţi de surâsurile dezarmante ale unei populaţii-mozaic, formate din 40 de grupuri etnice şi 70 de dialecte folosite în ţară.
Bodhnath Stupa din Katmandu
Creuzet al civilizaţiilor, la intersecţia drumurilor Mătăsii şi al Sării, specificitatea ţării vine din metisajul etno-cultural nord-sud, între populaţii indo-ariene ale subcontinentului indian şi triburi tibeto-birmane din lanţul himalayan. O schematizare care explică totuşi originea sincretismului unic între hinduism şi budism, practicat în valea Katmandu, prin toleranţa suveranilor luminaţi care a permis budismului, în singura ţară din lume unde hinduismul a fost decretat religie de stat, să se răspândească sub forma sa tantrică, inspirată din Tibet. Occidentalii obişnuiţi totuşi cu întâlnirea între spiritualităţi observă cu surprindere credincioşi şi pelerini de diverse culte îmbrăţişând un pantheon comun, înghesuindu-se la porţiile aceloraşi temple, rugându-se într-un spirit ecumenic. La templul „Swayambunath”, colina cu maimuţe poznaşe, unde ochii lui Buddha supraveghează litaniile hinduse, sau la „Pashupatinath”, unde sunt incinerate zilnic trupurile defuncţilor, lângă mausoleele budiste, te scufunzi în această cultură metisată, stranie şi liniştitoare în acelaşi timp. Momente de graţie, fie că eşti credincios sau nu.
Ceremonie tibetană la mănăstirea Chiwong din Solo Kumbu
Dar cel mai de neuitat dintre sanctuare rămâne probabil „Bodnath”, adică „Buddha”, în cartierul oriental al cetăţii tentaculare. Procesiunea hipnotică în jurul marii „Stupa”, în jurul căreia s-a dezvoltat o micro-localitate cu mânăstiri, schituri, locuri de yoga şi de meditaţie, dar şi magazine, hoteluri şi restaurante, uneşte în fiecare seară sute de tibetani, nepalezi şi occidentali într-un parcurs circular liniştit şi emoţionant.
Pieţele Palatelor
Intrarea în templul Swayambhunath
Capitală, vreme de mai bine de o mie de ani, a Nepalului, regat-tampon independent între doi giganţi de o parte şi de alta a munţilor Himalaya, India şi China, cetatea mitică a Katmandu-ului a pierdut mult din magia sa de odinioară, dar menţine inima vibrantă a acestui sincretism singular.
E o capitală fără complexe, mai zgomotoasă şi mai sufocantă ca oricând, care primeşte călătorul chiar de la aeroport. Acesta ocupă o colină care domină oraşul, suprapunând la grămadă bidonville-uri şi locuri de incinerare din „Pathupatinath”, unde merg călugării călători şi leproşii în căutare de pomană. Portul newar, drag hipioţilor anilor ’70 se găseşte aici. Au dispărut, cu aromele lor cotidiene, căsuţele umile, din „Freak Streat”, de 5 franci pe săptămână, micile clădiri de cărămidă cu balcoane de lemn şi acoperişuri de ţiglă care făceau farmecul de altădată al locului. O mare informă de clădiri din beton, de urâţenie funcţională, a invadat malurile cât vezi cu ochii. Ultimele două decenii au transformat boema iubită în coşmar al turiştilor, o cacofonie zumzăitoare de viaţă, de idei şi de proiecte, dar, de asemenea, de bioxid de carbon şi de ambuteiaje.
Lei din piatră păzind intrarea într-un edificiu din Patan
Un farmec special emană încă din monumente, din dughene şi din numeroasele ateliere meşteşugăreşti.
Al doilea oraş regal al văii, ca importanţă, separat de Katmandou prin râul Bagmati, Patan, vechiul Lalitpur (Oraş al Frumuseţii) se mândreşte cu mai bine de 2.000 de ani de istorie buddhistă.
„Durbar Squares” (Pieţele Palatelor), din trei oraşe regale, Katmandu, Patan şi Baktapur, cu esplanadele scurte ale templelor, cu coloane sculptate, palate, poratorii şi mausolee, datând din epoca Malla (secolele XIII-XV), constituie centrul de interes al zonei. Nu trebuie ratată, la Katmandu, casa în întregime sculptată al lui „Kumari”, cu efigia micii prinţese pe zid, care participă la perpetuarea mitologiei locale, iar la Patan, un excepţional muzeu de arte newar. Încântător, Bhaktapur, al cărui centru vechi este protejat şi interzis circulaţiei rutiere, dând o idee destul de completă despre Katmandu-ul de altădată: scene cotidiene, pieţe, mici ateliere meşteşugăreşti şi de artizanat într-un cadru medieval nealterat. Excelează cartierul olarilor şi monumentalele Taumadhi şi Tachupal Tole. Încântătorul bazin „Rana Pokhari” (Băile Reginei), aflat astăzi în inima oraşului, a fost creat în 1670, în mijlocul câmpiei, pornind de la 52 de izvoare sacre.
În vîrful colinei sacre „Swayambunath”, care domină Katmandu-ul, credincioşii aduc o serie de ofrande rituale lângă multiplele sanctuare amestecând cele două mari tradiţii spirituale de pe versantul sudic al munţilor Himalaya.
Dans cu călugări
O mică Stupa în Katmandu
Eveniment-far al calendarului religios din Solu Kapahumbu, regiunea Everestului, ritualul budist Mani Rimdu readuce în fiecare toamnă comunitatea Sherpa la rădăcinile sale tibetane. Mânăstirea Chiwong a fost înfiinţată în 1923 pe amplasamentul unui episod mitic al cuceririi ţinutului Khumbu de către primii budişti. Căţărată la 3.000 de metri altitudine, pe un picior de stâncă între două faleze, ea nu este accesibilă decât pe jos.
Patru zile de ceremonii alegorice celebrează aici victoria istorică a doctrinei lui Buddha asupra spiritelor răului.
„Ser Kyem”, dans al pălăriilor negre, executat în curtea mânăstirii într-o noapte cu lună plină din noiembrie, pune tradiţional în scenă pe Ngag-pa, cei care, prin meditaţie, au atins un înalt nivel al practicii tantrice. Graţie unei succesiuni de dansuri coregrafiate la milimetru, cei ce-l servesc pe Guru Rinpoche proclamă cuvântul marelui sfânt indian care i-a învins pe demonii tibetani.
Statuia lui Buddha lângă Swayambunath, colina maimuţelor
A fost odată, pe versantul sudic al munţilor Himalaya, o „beyul” (vale ascunsă). Această ţară fermecată se numea Khumbu, după numele uneia dintre cele 21 de zeităţi ale vechii religii tibetane, bön. Aceste creaturi care conduceau viaţa Tibetului antic au dominat spiritual secolul al VIII-lea, apoi au fost înrolate de marele înţelept budist indian Padmasambhava, numit Guru Rinpoche de către tibetani. Acesta a fost invitat de regele Trisong Detsen pentru a-l ajuta răspândească budismul în Tibetul încă dominat de animism şi magie neagră. După această experienţă, Guru Rinpoche a plecat să mediteze în mai mute grote de pe înălţimile Himalayei, precum cele din Solu Khumbu, pe care le-a eliberat de spiritele lor rele.
Marea pădure de conifere de lângă mica mânăstire Chiwong gompa, populată de penitenţi întunecaţi, cu bruma ce se lasă adesea pe înaltele ziduri umede, tapetate de licheni şi de muşchi, conferă sitului un halou mistic. O mică comunitate de călugări trăieşte aici, la două ore de mers de satul Phaplu. În timp ce drumurile şi crestele din Khumbu sunt luate cu asalt de un aflux de amatori de senzaţii tari, această regiune din Solu, la câteva zile de mers sub stelele înaltului, continuă să se ocupe liniştită de ocupaţiile sale rurale şi religioase.
Piaţa Palatului din Patan
Celebrarea lui Mani Rimdu, din noiembrie, este o secvenţă de 19 zile de ceremonii secrete, culminând cu 3 zile ale unui festival public în care se succed binecuvântările, dansurile mascate cu un simbolism complex, parodii pedagogice, rugăciuni ale focului şi împrăştierea mandalei de nisip sacru. În prima zi a adunării, curtea mânăstirii răsună de vocile pelerinilor şi ale familiilor venite uneori de foarte departe pentru a participa la acest ritual iniţiatic, care se presupune că purifică inima şi sufletele participanţilor. Bucuria reîntâlnirilor este urmată de picnicul pe iarbă, iar aleile dintre templu şi o mică piaţă improvizată, în care obiectele de cult buddhiste se amestecă cu produsele de frumuseţe sunt invadate. Mai jos, o serie de restaurante provizorii ţin loc de centru de festivităţi ludice, în contrapunct cu epicentrul spiritual.
Istoria spune că primii sherpas, sau „poporul venit din Est”, probabil din Kham, în Tibetul oriental, au sosit la Khumbu către mijlocul secolului al XVI-lea, traversând înaltele trecători himalayene. Regiunea nu era atunci populată decât de câţiva pustnici care trăiau în grote. Nou-veniţii s-au putut instala pe aceste înălţimi libere, descinzând treptat către pământurile mai bune din Solu. Primele mânăsturi sherpas au fost fondate cu un secol mai târziu, în jur de 1667.
Dans tradiţional Sherpa la festivalul Mani Rimdu
Celebrat mai întâi în mânăstirea Rongbuk, Mani Rimbu a fost importat la Khumbu la începutul secolului al XX-lea, întâi la Tangboche, apoi la Thame, şi ceva mai târziu la Chiwong, odată cu ocuparea Tibetului de către chinezi. Perpetuarea riguroasă a Mani Rimdu la Solu este strâns legată de marele Lama Trulzhig. Acesta a trebuit să se refugieze la Khumbu în 1959, odată cu anexarea Tibetului de către China comunistă, în momentul în care dalai-lama a luat şi el drumul exilului. S-a folosit de această situaţie pentru a stabili aici tradiţia acestui festival simbolic.
Ar trebui poate să renunţăm puţin la scepticismul cartezian care reduce viaţa lui Mani Rimdu la o suită de mistere absconse, cu muzică zgomotoasă şi costume exotice, fără a cădea, în acelaşi timp, în excesiva pasiune contemporană pentru esoterismul de suprafaţă şi cauza tibetană, cu cortegiul ei de clişee simpliste şi „îngerisme” new age.
Templul lui Krishna din Patan
Pentru mulţi vizitatori străini, somptuosul şi esteticul spectacol vizual este de ajuns. Pentru localnici, în schimb, el îmbracă haine sacre pentru că Mani Rimdu recreează evenimentele legendare care au transformat Tibetul supus haosului forţelor naturii într-un regat budist ghidat de „dharma”, sau energia pozitivă a compasiunii. Această fabulă a ispăşirii şi a rigorii morale vorbeşte atât erudiţilor călugări cât şi celor mai simpli ţărani, primind astfel o valoare universală. Mâinile împreunate, privirile pline de fervoare, hohotele de râs punctează fiecare episod, fiecare tablou al acestei mari fresce mitico-istorice. Sfântul sfinţilor este, în centrul templului, o structură geometrică, poate cosmică, numită „mandala”, desenată în întregime din fire de nisip de culori diferite, adunate cu răbdare, cu o pipetă. Ea reprezintă sfera de influenţă a lui Guru Rinpoche. În cursul ritualului, în timp de călugării dansatori se învârtesc ca nişte dervişi, combătând simbolic iluziile, prefăcătoriile, excesele, gelozia, aroganţa, lăcomia şi alte pasiuni distructive care întunecă gândirea, Rinpoche distribuie pilule sacre, numite ribu. Ofrande de unt şi orz prăjit sunt împrăştiate prin tot spaţiul sacralizat. În sfârşit, focul purifică relele intenţii şi străjuieşte drumul. Credincioşii părăsesc Chiwong întăriţi în credinţa lor şi gata să-şi înfrunte proprii demoni.
Pepitele turistice ale Văii Katmandu
Rana Podhari
Zgomotoasă, poluată şi complexă, valea-capitală are totuşi numeroase pepite ascunse în cartierele sale medievale, pe străduţe şi în curţile ferite de priviri.
Turiştii pot locui la „Nirvana Garden”, în cartierul Chhetrapati, la „Utse”, în cartierul Jyatha, în inima regiunii Thamel, care este o instituţie a muntenilor, cu un excelent restaurant tradiţional. La periferia Tamel-ului, „Kantipur Temple House” este un hotel plin de farmec, splendid construit în stilul newar, cu camere personalizate şi grădină.
Un local tradiţional, cu o decoraţie fermecătoare, „Nepali Chulo”, propune un spectacol de dansuri folclorice şi o bucătărie tipică nepaleză şi newar. În inima localităţii Thamel, gastronomia thailandeză poate fi descoperită la „Yin&Yang”, într-un cadru rafinat, şi tot Thamel, „The Third Eye” este unul dintre cele mai bune restaurante indo-nepaleze din Katmandou. La „OQO”, un restaurant din Thamel ţinut de patru tineri artişti ruşi, poate fi ascultată muzică de jazz, într-un interior Art deco, cu spaţiu wireless. Un loc în afara peisajului local.
Călugării dansatori de Ser Kyem
Alături de „Lhasa Guest House”, în cartierul Jyatha, un bistro pe tipicul vechi, „Chikusa”, propune mâncăruri franţuzeşti şi japoneze şi cea mai bună cafea din oraş într-o atmosferă intimă.
Unul dintre cabaretele cele mai căutate din oraş, „Tamas”, oferă un spaţiu destructurat, cu separeuri în stil deco şi muzică tradiţională nepaleză în weekend. În sfârşit, un pub liniştit şi şic, iubit de tineri, „Café Mitra”, se află tot în Jyatha.
Într-o curte mică, care adăposteşte un vechi templu, cu o vedere panoramică asupra faimosului Nyatapola, templul cu cinci acoperişuri suprapuse, se află „Sidi Laxmi Guest House”, cu un cadru familial.
