Burse mai mici pentru elevi și studenți

După ce au tăiat din pensii, salarii și ajutoare sociale, acum Executivul trece la reducerea burselor pentru elevi și studenți.

De cotidianul.ro - Autor

După ce au tăiat din pensii, salarii și ajutoare sociale, acum Executivul trece la reducerea burselor pentru elevi și studenți.

Deși valoarea acestora se ridică la câteva sute de lei, față de mii de euro cât acordă restul statelor membre, Guvernul ia acum în calcul diminuarea burselor pentru elevi şi studenţi, a indemnizaţiei de merit și anularea ajutorului financiar acordat pentru achiziţionarea de cărţi educaţionale.

Iar reducerile de cheltuieli de la buget pe spatele populației nu se opresc aici.

Gratuitățile de care beneficiază pensionarii la transportul public şi cel feroviar sau renta viageră, sunt alte facilități care ar putea dispărea.

Toate acestea au luat deja forma unui proiect de ordonanţă de urgenţă, aflat în stadiu de elaborare.

Astfel, documentul prevede că, începând cu 1 iunie 2010, nu se mai acordă facilităţile pentru transportul intern auto şi feroviar, transportul local în comun, de suprafaţă şi subteran, prevăzute de OU 71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari, Legea 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, Legea învăţământului şi Legea privind statutul personalului didactic.

„Începând cu data de 1 iunie 2010, cuantumul burselor de care beneficiază elevii, studenţii, cursanzii, doctoranzii şi auditorii de justiţie, precum şi bursele de cercetare se diminuează cu 25%. Începând cu 1 iunie 2010, drepturile de care beneficiază elevii şi studenţii, finanţate din bugetul Ministerului Educaţiei, se diminuează cu 15%”, se arată în actul normativ.

Proiectul prevede totodată reducerea cu 25% a indemnizaţiei de merit acordate în baza Legii 118/2002, a cuantumului rentei viagere acordate sportivilor de performanţă şi a sprijinului statului pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.