Cadou inedit pentru fotbaliștii naționalei

Pentru a obține calificarea la Campionatul European din 2020, România este obligată să câștige partida cu Suedia și să obțină cel puțin un egal, în deplasare, cu Spania.

De (C.C.)

Federația Română de Fotbal (FRF) i-a invitat pe toți fotbaliștii români, care au jucat măcar o dată în tricoul echipei naționale, la meciul dintre România și selecționata Suediei din grupa de calificare la EURO 2020.

„Fotbaliștii cu minimum o prezență în tricoul echipei naționale a României, activi sau retrași din activitate, vor primi câte o invitație la următorul meci pe teren propriu al tricolorilor.

Invitațiile la partida România – Suedia, din preliminariile Campionatului European din 2020, vor putea fi ridicate de la sediul FRF începând cu data de 11.11.2019 și numai în baza unei rezervări telefonice făcute personal, până pe 8.11.2019, ora 12:00.

Meciul România – Suedia se va disputa vineri, 15 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională”, se arată în comunicatul postat pe site-ul frf.ro.

Pentru a obține calificarea la Campionatul European din 2020, România este obligată să câștige partida cu Suedia și să obțină cel puțin un egal, în deplasare, cu Spania.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.