Căile diplomatice, epuizate. Washingonul. Preluarea puterii de către militari în Niger, lovitură de stat

Washingonul a calificat marţi formal drept „lovitură de stat”

Căile diplomatice, epuizate. Washingonul. Preluarea puterii de către militari în Niger, lovitură de stat

Washingonul a calificat marţi formal drept „lovitură de stat”

Washingonul a calificat marţi formal drept „lovitură de stat” preluarea puterii de către militari în Niger în luna iulie şi a anunţat în consecinţă sistarea ajutorului economic pentru această ţară africană, transmite AFP.

„Luăm această măsură întrucât, pe parcursul ultimelor două luni, am epuizat toate căile disponibile pentru a menţine ordinea constituţională în Niger”, a declarat presei un responsabil american.

Conform criteriilor Washingtonului, motivează acelaşi responsabil, noii lideri instalaţi în Niger ar fi trebuit să restabilească o putere civilă şi democratică în cel mult 120 de zile. Dar, „odată cu trecerea timpului, a devenit clar (…) că ei nu vor să respecte aceste reguli constituţionale”, a concluzionat oficialul american.

Conform legislaţiei SUA, calificarea unei schimbări de putere în altă ţară drept lovitură de stat implică sistarea ajutorului american pentru ţara respectivă.

Un grup de militari din garda preşedintelui Mohamed Bazoum l-au înlăturat pe acesta de la putere prin lovitura de stat din 26 iulie. În timp ce statele vest-europene au recunoscut imediat existenţa unei lovituri de stat, Statele Unite s-au abţinut până marţi să califice astfel acţiunea militarilor, pentru a negocia cu puciştii o soluţie de revenire la ordinea constituţională în Niger.

Această ţară, importantă strategic şi prin faptul că este al şaptelea producător mondial de uraniu, a devenit pilonul operaţiunilor antijihadiste americane şi franceze în regiunea Sahel, mai ales după ce junte militare au preluat puterea în Burkina Faso şi Mali. Acestea din urmă au respins prezenţa forţelor occidentale şi i-au primit cu braţele deschise pe mercenarii ruşi din gruparea Wagner.

Washingtonul a cheltuit circa o jumătate de miliard de dolari pentru ajutorul militar oferit Nigerului, unde a creat o bază de drone în zona oraşului Agadez. Franţa are la rândul ei staţionaţi în Niger circa 1.500 de militari, a căror retragere a început marţi, după ce junta de la Niamey a denunţat acordurile de securitate semnate cu Parisul.

Distribuie articolul pe:

25 comentarii

  1. Daca nigerienii si-au luat tara innapoi este lovitura de stat.Daca stateau sub talpa francezilor si americanilor era democratie.Mari jigodii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.