Orange County California e, fără exagerare, un colț de rai. Soarele aproape mereu prezent, oceanul la câțiva pași, plaje cu nisip fin, străzi late și curate, palmieri frumoși și mașini elegante.
Aici, fără mașină nu exiști. Conduci la serviciu, la cumpărături, la plajă, la școală. Mașina devine o extensie a eului propriu, un spațiu personal și indispensabil. Drumurile sunt gândite pentru tine, parcările sunt peste tot, poliția e previzibilă și conduci cu mintea liniștită. Oamenii zâmbesc mereu – larg, luminos – dar de multe ori acele zâmbete sunt de suprafață. E „acasă” pentru mine acum, dar un acasă unde lipsește adâncimea spirituală și unde relațiile, rareori, depășesc gradul de cunoștințe.
Apoi pleci în vacanță în Europa. Și acolo, totul se schimbă.
Cu mașina închiriată începe aventura: parcări greu de găsit, străzi medievale înguste unde simți că fiecare viraj e un risc, semne rutiere necunoscute și, peste toate, acele speed-traps ascunse care te pot surprinde oricând. Conduci mereu cu o mică neliniște, spre deosebire de California unde drumurile par făcute să-ți simplifice viața.
Și totuși, între aceste obstacole, Europa îți oferă ceva ce America nu are: orașe medievale cu străzi pavate care îți spun povești vechi de sute sau peste o mie de ani, sate de munte unde casele par sculptate din lemn direct din pădure, castele cocoțate pe vârfuri, drumuri șerpuite care se pierd în Alpi, aer curat și natură neatinsă, așa cum rar mai găsești în altă parte.
În Germania rurală, oamenii m-au surprins plăcut. Departe de clișeele despre răceală și rigiditate, am întâlnit localnici calzi, preocupați de familie și copii, cu valori solide și o simplitate a vieții care m-a cucerit. Cu fetița, am simțit această autenticitate direct: parcuri de joacă mici, mese tihnite, comunități unde oamenii se cunosc între ei și trăiesc într-un ritm mai așezat, mai puțin nebun, mai ancorat în normalitate.
În Tirolul de Sud, Italia, am văzut poate cele mai spectaculoase peisaje din întreaga călătorie: munți falnici, castele care par desprinse din basme, sate suspendate între cer și pământ. Oamenii? Reci, departe de căldura tipic italiană mai din sud. Dar frumusețea locului compensa lipsa de zâmbete, iar cu familia alături fiecare oprire devenea un mic moment de poveste.
Un astfel de moment a fost seara petrecută în Innsbruck, pe drumul dintre Bavaria și Genova. Obosiți de drum, am decis că trebuie să mâncăm un șnițel în „șnițel-land”. Am găsit o mică berărie unde timpul părea că s-a oprit. Fetița a râs cu bucurie, eu am simțit că bifam o dorință copilărească, iar tot drumul lung și complicat până acolo a devenit brusc parte din farmec.
Și poate cele mai frumoase surprize ale călătoriei au fost întâlnirile cu români – parcă prezenți peste tot. La o benzinărie în Austria, unde am schimbat câteva vorbe simple, dar calde, cu cineva când a aflat că suntem români i-a dat copilei niște dulciuri tare bune. Sau la un mic hotel din Bolzano, ținut de un cuplu de români (mă rog, el era italian „românizat”) care au fost, de departe, dintre cei mai plăcuți oameni din toată vacanța. Poate sufletul meu spune asta, dar sincer m-au impresionat: autentici, atenți, deschiși – exact opusul răcelii întâlnite în alte locuri. În acele momente m-am simțit mai puțin „străin în Europa” și mai mult parte dintr-o familie românească mai mare, risipită prin lume.
Europa nu înseamnă doar drumuri complicate și castele de poveste. Înseamnă și micile bucurii care îți ung sufletul: să stai la o boulangerie din Marsilia, cu un sandwich proaspăt în baghetă și un croissant excelent, privind oamenii cum trec pe stradă și, culmea… își reciclează cu naturalețe gunoaiele la pubelele stradale; să mănânci o pizza simplă într-o piață italiană și apoi să îi cumperi fetiței un gelato care îi face ochii să sclipească; să te minunezi de cetatea magnifică a Maltei, plimbându-te alături de prieteni buni, știind că acele clipe nu se repetă și tocmai de aceea rămân adânc în tine.
Între Orange County și Europa, nu există doar diferențe de peisaj. În California, ai o libertate și, sincer, o ușurință a vieții, iar oamenii zâmbesc, chiar dacă gol. În Europa, fiecare drum e o încercare, dar și o fereastră spre frumuseți autentice și spre bucurii mici, care îți fac viața mai vie.
Și totuși… poate tocmai în acest contrast stă frumusețea. America îți dă confort și optimism de suprafață. Europa îți dă tradiție, profunzime și peisaje care te lasă fără cuvinte, dar și imperfecțiuni care te pun la încercare. Împreună, îți amintesc că nu există perfecțiune nicăieri.
Când mă întorc în Orange County, cu soarele și drumurile lui previzibile, simt că sunt „acasă”. Dar acasă nu e doar un loc. Nu e doar acolo unde totul funcționează sau unde ești primit cu zâmbete. Acasă e și un spațiu interior, un loc în suflet unde aduni toate aceste experiențe – drumuri complicate, opriri cu familia, râsete ale copilului, un croissant la Marsilia, un gelato în Italia, o cetate în Malta, și mai ales chipurile calde ale unor români întâlniți întâmplător – și unde ele devin parte din tine.
Până la urmă, nu există un singur „acasă”. Există locuri unde te simți bine și locuri pe care le porți în tine. Și poate adevărata bogăție e să știi să le împletești pe toate într-un acasă mai mare, care să te facă să te simți că trăiești.
Articol scris de Vlad Popescu
Minunat.. Trebuia sa veniți în România, țara care nu mai există. Tara care a dispărut. Poate așa înțelegeați mai bine ce se întâmplă cu Europa, continentul care a ales să se aleagă praful de tot. Peste nu mult timp vor dispărea peisajele bucolice, oamenii cu valori de demult și „profunzimea” odată cu toate acestea… Norocul Dvs că trăiți în America!
America este urita ca mersul pe jos !