Secretarul general interimar al PSD, Paul Stanescu, a declarat, luni dimineață, că PSD nu trebuie să revină la guvernare în perioada următoare, deoarece românii trebuie să vadă măsurile luate de Guvernul Orban, care nu au nicio legătură cu „agenda cetățeanului”.
„PSD nu trebuie să revină la guvernare în momentul ăsta și în perioada următoare. Trebuie să lăsăm Guvernul ăsta care face numai – lucruri bune – să treacă cât mai mult timă să vedem ce fac. Noi mereu am vorbit numai de prosperitate, ei au întrerup toate programele, Start-ul nation, tomatele, irigațiile, o familie o casă, tot. Ei nu au nicio idee și nu fac nimic. Ei ne spun în agenda lor alegeri anticipate, două tururi de scrutin, practic un interes al lor de grup, de gașcă, în ideea de a minți românii, de a nu majora alocațiile, pensiile și salariile profesorilor”, a spus Stănescu, înainte de ședința PSD.
„Vom depune moțiune. UDMR sigur că are un interes pentru că din câte am înțeles ei pierd 20% din primari dacă sunt două tururi de săscrutin. Așa că avem aliat UDMR-ul și o să discutăm și cu parlamentari independenți și cu alți parlamentari, și cu Pro România, o să discutăm cu toată lumea”, a mai subliniat Stănescu.
Stanescu nu crede că un guvern de uniune națională ar fi cea mai bună variantă.
„E o variantă, nu știu dacă ar fi cea mai bună, dar e o variantă și un guvern de uniune națională”, a spus Stănescu, întrebat dacă un guvern de uniune națională e o variantă, propunere anunțată de Marcel Ciolacu.
El a adăugat că revenirea alegerii primarilor în două tururi este „un atentat la democrație”.
„Nu suntem de acord ca să se schimbe regula în timpul jocului. E un atentat la democrație ceea ce face Guvernul Orban la această oră. Ei, în momentul în care se vorbea de justiție și liderul nostru la acea vreme avea o problemă cu justiție se legau cu lanțuri în Parlame
Conducerea interimară a PSD s-a reunit, luni dimineață, într-o ședință pentru a discuta despre moțiunea de cenzură pe care urmează să o depună pentru a demite Guvernul Orban.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
„Calcule în PSD: Să nu revenim la guvernare acum!” Nicicand nu trebuia sa fiti la guvernare ! Voi ati vrut guvern/ciordare/ „pi toati planurili/di la A la Z” !