Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, a declarat într-o conferinţă de presă la Iaşi că speră ca legea uceniciei să poată fi în vigoare în maximum două luni.
„Este în procedură de urgenţă la Parlament. Noi sperăm ca în maxim două luni să fie promulgată”, a spus Petrea.
Legea uceniciei, susţine ministrul, ar urma să vină în sprijinul companiile care angajează tineri absolvenţi fără experienţă, să îi înveţe o meserie şi să îi specializeze la locul de muncă.
„Practic este şi un răspuns în momentul de faţă la faptul că absolvenţii de studii superioare, după ce termină facultatea, nu au cum să aibă o experienţă necesară pe care angajatorul o cere şi atunci venim în întâmpinarea angajatorului ca să acoperim acea lipsă de experienţă şi acea lipsă de productivitate şi el să îi menţină în câmpul muncii şi să îi profesionalizeze”, a spus oficialul.
Astfel, potrivit ministrului Petrea, companiile vor beneficia de o sumă de bani care va fi plătită lunar, pe o perioadă de un an, doi sau trei ani, în funcţie de nivelul de calificare de care are nevoie acel angajator.