Candidatul PNL, liderul traficanților de droguri

Un candidat PNL la funcția de primar a fost ridicat, joi, în urma unei operațiuni antidrog care s-a desfășurat în Timiș și Caraș Severin…

De (I.R.)
Candidatul PNL, liderul traficanților de droguri

Un candidat PNL la funcția de primar a fost ridicat, joi, în urma unei operațiuni antidrog care s-a desfășurat în Timiș și Caraș Severin…

Un candidat PNL la funcția de primar a fost ridicat, joi, în urma unei operațiuni antidrog care s-a desfășurat în Timiș și Caraș Severin, relatează site-ul pressalert.ro. Totul a plecat din Ilfov, unde polițiștii antidrog au aflat că aprovizionarea dealerilor se face din vestul țării. În urma investigațiilor, s-a realizat un flagrant, în plină stradă, la Bocșa. Polițiștii de la ”Crimă Organizată” din Ilfov și Timiș au monitorizat ridicarea unui colet care a fost trimis din Spania și în care știau că este cannabis.

După ce coletul a fost ridicat de o femeie, agenții au înconjurat mașina suspectei, care, inițial, s-a blocat în mașină și a refuzat să coboare. În colet, ofițerii au descoperit 1,5 kilograme de cannabis. Din investigații a reieșit că femeia care a ridicat pachetul era doar o ”săgeată”, destinatarul real fiind Ionuț Marius Ciornenchi, nimeni altul decât candidatul PNL pentru funcția de primar al comunei timișene Giera, conform site-ului citat. Polițiștii au descins la trei adrese, inclusiv la locuința acestuia din Giera. Conform surselor pressalert, a mai fost descoperit încă jumătate de kilogram de cannabis. Ciornenchi și soția sa, cât și femeia care a ridicat coletul venit din Spania au fost reținuți și urmează să fie duși pentru audieri la DIICOT București.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. He he ! Se vede diferenta ! La o comuna paduchioasa se multumesc baietii si cu ceva „iarba”, nu poate orice pirlit sa faca trafic cu sparanghelisti, asta e pentru „baietii de la centru”, „pour les connaisseurs” ! …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.