Până ieri-alaltăieri, grijuliu cu nuanțările, Sever Voinescu, redactorul-șef al „Dilemei Vechi”, spune acum că Occidentul nu va rezista noilor amenințări dacă nu dovedește claritate morală. Definește ce e claritatea morală: să spui „da” ori „nu”, dar să nu spui „da, dar…” ori „nu, dar…”.
Nu mai e vremea nuanțărilor… Opinia aceasta e împărtășită de o largă majoritate intelectuală. Nuanțiștii, ca să zic așa, au devenit suspecți. Par a nu ține cu tabăra noastră, adică aceea care condamnă ferm Rusia.
Până și Kissinger a devenit dubios după ce a enunțat câteva circumstanțe atenuante în favoarea Rusiei.
Nu știm cum a avut loc procesul de cenzurare și autocenzurare, dar pare că aceia care nu au avut nuanțe în gândirea lor le-au impus celor cu nuanțe autocenzura. Rezultatul? Un nou apogeu, după cel din pandemie, al unei noi normalități: libertăți individuale limitate… frica de complexitate… teama de marginalizare… opțiunea pentru alb ori negru, fără griuri…
Cineva spunea că spiritul european a capitulat mai întâi în 1918, când, la Versailles, nu a avut nimic de propus alături de propunerile americane. Atunci socraticul „da, dar…” a fost absent.
Nu a putut reintra în joc pe vremea alb-negrului interbelic: ești cu fasciștii, ori ești cu sovieticii, tertium non datur…
Nici pe vremea Războiului Rece nu au lucrat prea multe minți cu griurile istoriei. Atunci însă noii filosofi au lucrat intens pentru a impune conceptul de „postadevăr”. Iar acum are loc înlocuirea oricărui postadevăr cu propaganda. Dacă nu mai putem ști ceva util despre adevăr, știm totul despre interese. Să ne închinăm urgențelor, așadar… Nu mai e timp de dezbateri filosofice. Să moară intelectualii de tip clasic ca să nu moară prea mulți ucraineni! Rezultă că ar fi murit și mai mulți dacă am fi vrut să înțelegem câtă provocare a venit dinspre NATO către Rusia.
Unii se laudă că ei încă din 2014 au înțeles că Putin e Răul. Foarte bine. Dar de ce au continuat să-i pupe în fund pe politicienii care abia în 2022 au înțeles această ecuație, simplificată acum pentru uzul „alfabeților” nefuncționali?
În uzul acestora, a căuta să înțelegi dacă a fost provocare occidentală asupra Rusiei pare din principiu o atitudine antioccidentală, poate chiar una prorusă. Ceea ce înseamnă că propaganda este considerată armă de război și nu-ți rămân decât două clarități: una considerată morală, cea antirusă, și una evaluată drept imorală, cea antioccidentală. Orice altceva este interpretat drept neclaritate suspectă, capabilă să-i demoralizeze pe ucraineni în efortul lor de război.
Bogate urme seculare despre cum ne-am descurcat prin „da, dar…” au a sta acum în depozite. Vor fi bombardate și o veche paradigmă poate porni la drum: cine nu e cu noi e împotriva noastră. Războiul trece astfel prin fiecare suflet în parte. În acest sens, este deja unul mondial.
Celor care nu pot renunța la nuanțele de după adversativă („da, dar…”) li se spune în bătaie de joc „dadariști”. Sunt considerați un fel de orbi care nu văd pădurea din pricina copacilor. Cei care vor să vadă pădurea, azi, își șterg din memorie toți copacii. Unul, cam prostănac, zice că Putin e adevăratul rusofob. Adică a-i face pe ruși de rușine în tabăra inamicului, asta ar fi noua definiție a rusofobiei. Cutremur mare în dicționare… Și când te gândești că în confucianism prima operă guvernamentală era unificarea terminologiei…
@deeper
Gandire de iobag!