Săptămâna Luminată sub semnul artei. Le Scuderie del Quirinale din Roma a înregistrat un adevărat record în Sfânta zi de Paşte cu expoziţia dedicată celebrului geniu lombard Caravaggio, de la a cărui moarte se celebrează anul acesta 400 de ani, înregistrând într-un singur weekend 35.000 de vizitatori. Este de menţionat că, la Vittoriano, expoziţia “De la Corot la Monet” a avut într-o singură zi peste cinci mii de vizitatori. “Edward Hopper şi timpul lui”, expoziţie-omagiu adus carierei artistului american (1882-1967) de Muzeul Fondazione di Roma, a fost vizitată de aproape 15.000 de persoane. O medie de aproape 3.000 de vizitatori pe zi. La Milano, “Goya şi timpul său” a adunat 7.000 de persoane.
La Torino, expoziţia despre care am şi vorbit, “Corpul şi figura lui Christos în artă”, de la Veneria Reale, cuprinzând 180 de opere semnate de nume celebre, cum ar fi Cerano, Correggio, Luca della Robbia, Guercino, Filippino Lippi, Lorenzo Lotto, Andrea Mantegna, Hans Memling, Tintoretto, Paolo Veronese, Rogier van der Weyden, a fost fost vizitată într-o singură zi de peste 15.000 de persoane.
Viaţa, ca un roman
Magistrala expoziţie “Caravaggio” strânge cea mai mare parte a capodoperelor maestrului. “Bachus” de la Galeria Uffizi din Florenţa, “David cu capul lui Goliat”, de la Galeria Borghese din Roma, “Cântăreţii” de la Metropolitan Museum din New York, “Cântăreţul din lăută” de la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg sunt tot atâtea capodopere venite de la muzee importante din Italia şi din lume. Caravaggio reprezintă un om modern într-o epocă mai puţin luminată, un pictor care, cu arta sa, a depăşit secolul.
Este admirat în special pentru “ştiinţa luminii”, al cărei mare interpret a devenit. Criticat în epocă din cauza interesului său pentru viaţa cotidiană şi pentru oameni simpli, interes ce ignora canoanele de frumuseţe ale Renaşterii, Caravaggio este prin clarobscurul puternic al compoziţiilor sale un promotor al Barocului. Noutatea viziunii se poate vedea, de exemplu, în “Judith tăind capul lui Holopherne”, în care personajele sunt reliefate cu ajutorul luminii puternice din fondul întunecat al compoziţiei.
Pictorul, pe numele său real Michelangelo Merisi, a fost un talent precoce, a avut o viaţă scurtă, nesăbuită, demnă de un roman. El a marcat, ca nimeni altul, dezvoltarea picturii din secolul al XVII-lea, deschizând calea folosirii luminii ce marchează arta ce va veni după el. Soseşte la Roma în 1590. Primii ani au fost marcaţi de greutăţi financiare, dar şi de boli.
Creează în această perioadă tablouri memorabile, reprezentând o adevărată revoluţie în istoria artei. Aduce în scenă mica lume a străduţelor oraşului: escroci, ţigăncuşe, prostituate, “băieţi de viaţă”, cântăreţi ambulanţi. Detaliile descriptive (flori, fructe, diverse obiecte) sunt executate cu o grijă extremă, iar Caravaggio nu ezită să le confere o importanţă autonomă ca subiecte ale artei. “Coşul cu fructe” este un prototip al apariţiei naturii moarte.
Primele tablouri religioase (“Odihna în timpul Fugii în Egipt”) pregătesc o schimbare. Prin realizarea picturilor monumentale de la Biserica San Luigi dei Francesi din Roma (1600), el oferă o viziune cu totul nouă, dramatică, a panoului de altar, unde figurile apar din fondul întunecat cu o forţă nemaivăzută până atunci.
Vinovat de o crimă şi condamnat la moarte în 1606, Caravaggio trebuie să fugă din Roma. Începe o adevărată odisee, punctată de câteva capodopere care înseamnă tot atâtea puncte de referinţă pentru pictura europeană. După un prim sejur la Napoli, merge la Malta, unde este admis printre Cavalerii Sfântului Ioan. Este identificat ca asasin şi închis. Reuşeşte să fugă mai întâi în Sicilia, Messina, Palermo şi se ascunde la Siracusa. Îşi abandonează locul şi operele rând pe rând.
Era un moment asemănător celor în care Van Gogh şi-a tăiat urechea, Gauguin a plecat la antipod, Modigliani se îmbiba de alcool… Având încredere în iertarea papală, se pregăteşte să plece spre Roma, dar, după nenumărate întâmplări rocamboleşti, se spune că a murit de malarie pe renumita plajă din Porto Ercole.
Lumini şi umbre rocamboleşti
Se formase pe lângă Simione Petrezano, dar mai ales a studiat cu mare inteligenţă arta lui Leonardo, Tizian şi a maeştrilor brescieni, care exprimau sentimentele prin jocurile de lumină. O ocazie unică pentru a pătrunde în esenţa artei pictorului, “teribil de naturală”, dar şi un moment de reflecţie asupra calităţilor ei poetice. Au fost ignorate picturile realizate în atelierul său, dar a căror paternitate nu este certă. Din bogata galerie, atrag atenţia piese precum “Coşul cu fructe”, de la Biblioteca Ambrosino din Milano, o extraordinară pânză donată de Cardinalul Del Monte, marele său mecena şi cunoscut drept unul dintre cei mai mari colecţionari, care l-a lansat la Roma, lui Federico Borromeo, episcop de Milano şi celebru colecţionar.
Borromeo argumenta: “Nici una dintre picturile cunoscute nu atinge frumuseţea şi incomparabila excelenţă a acestei picturi”. “Escrocii” înfăţişează un episod inspirat din viaţa străzii: un băiat atras de câştigul facil, oferit de jocurile de noroc, este înşelat. Un tablou care atestă puterea de observaţie a pictorului prin mobilitatea gesturilor şi a expresiilor. “Ghicitul” este una dintre primele şi cele mai amuzante opere ale lui Caravaggio, realizate la Roma, în care se inspiră din viaţa personajelor văzute pe stradă: o ţigăncuşă surâzătoare îi ghiceşte în palmă unui tânăr şi-i fură inelul din deget.
“Concertul de tineri” trădează sexualitatea. Pe pânză se obsevă prezenţa unui personaj înaripat, care contrastează cu realismul celorlalţi. Pictorul iubea evident muzica, iar în multe opere din tinereţea sa apar instrumente muzicale. În “Odihnă în timpul Fugii în Egipt”, el surprinde un moment de neuitat în lumina amurgului, când pare că şi timpul se opreşte pentru a asculta notele îngerului violonist. Fiecare detaliu este pictat cu foarte mare grijă, iar privirea descoperă mereu noi amănunte.
“Prinderea lui Christos” este una dintre cele mai interesante adăugiri la catalogul operelor religioase ale lui Caravaggio. Noaptea dramatică, traversată de lucirile metalice reflectate de armuri, ilustrează străfulgerările de nelinişte, de teroare… În “Convertirea Sfântului Petru”, spre deosebire de alţi pictori din întreaga tradiţie figurativă, nu-i condamnă pe călăi, ci subliniază aspectul dureros al misiunii lor.
În “David şi Goliat”, Caravaggio nu alege nici momentul triumfului, nici clipa în care David aruncă piatra, ci preferă să reflecteze la momentul de după, când, abia încheiat episodul violent, în faţa morţii se face linişte. “Madona pelerinilor”, extraordinară capodoperă a picturii sacre, aduce în prim-plan figuri de neuitat. Pictura religioasă a putut foarte rar să atingă o asemenea forţă şi, deopotrivă, o asemenea destinsă şi emoţionantă blândeţe.
“Cina din Emmaus” reliefează compoziţia în profunzime a scenei. Christos, de o marcată origine leonardescă, stă în spatele mesei, iar hangiul se află în spatele lui. Coşul de fructe de pe masă, puiul servit ca fel principal de mâncare al misticei scene nu distrag atenţia privitorului de la explozia de sentimente în jurul revelaţiei lui Christos.
Enigma morţii
Descoperiri recente completează opera artistului şi ridică vălul de pe secretul morţii lui. Compoziţia “Narcis” i-a fost de curând atribuită lui Caravaggio, tocmai pentru orginalitatea tratării luminii şi pentru modalitatea de a lucra. Artistul desena direct în culoare, cu penelul, afirmând că un peşte este la fel de greu de pictat ca o figură mitologică.
Romantica moarte pe plaja din Porto Ercole este contrazisă de antropologul Pr. Giorgio Grupponi de la Universitatea din Bologna, care crede că poate dovedi că artistul s-a stins din viaţă la spitalul din oraş şi a fost înmormîntat în cimitirul unei mici biserici din apropiere. Osemintele au fost însă mutate de-a valma în 1956 în cripta bisericii, dar antropolgul speră să identifice rămăşiţele lui Caravaggio printre cele 200 de trupuri din groapa comună. Ar putea fi efectuată atunci o analiză ADN, iar rezultatele ar fi comparate cu ADN-ul descendenţilor familiei sale, care trăiesc încă la Caravaggio, oraş din nordul Italiei. Giorgio Grupponi, care a reconstituit în 2007 figura lui Dante, speră că ar putea face acelaşi lucru dacă ar găsi capul lui Caravaggio.
Se spune că a murit singur, fără rude sau prieteni alături. A plecat din lume aşa cum sosise: gol. 13 zile mai târziu, guvernul pontifical de la Roma anunţa graţierea acestui artist, adulat şi controversat în egală măsură, în timpul vieţii.
