Primăria plăteşte 22 milioane lei (fără TVA) pentru reabilitarea unei clădiri în care ar urma să funcţioneze cantina socială a oraşului. Cheltuiala este enormă şi se face cu bani de la bugetul local. Prin comaraţie, tot acum, a fost scos la vânzare un hotel de patru stele la malul Mării pentru 4,195 milioane de euro. Cantina săracilor ar urma să înlocuiască actualul serviciu de catering. La Deva sunt în medie lunar cam 26 de persoane care primesc gratuit hrană printr-un serviciu denumit „Masa pe roţi”.
Imobilul în care a funcționat Cantina socială Deva a fost construit în două etape – în anii 1969 și 1978, și este prevăzut cu subsol, parter și etaj. Până în prezent, clădirea a beneficiat doar de reparații parțiale.
Restaurantul „sărakilor” vs. Hotel de patru stele
La spartul milioanelor de euro, şefii oraşului ne explică avantajele investiţiei. „Prin reabilitarea imobilului, care se află în administrarea Direcției de Asistență Socială Deva, se urmărește exploatarea întregului potențial al clădirii cu o suprafață desfășurată de aproximativ 2.000 de metri pătrați, îmbunătățirea condițiilor de confort interior, reducerea consumurilor energetice și creșterea duratei de viață și a valorii imobilului, precum și îmbunătățirea aspectului exterior al zonei. (…) Investiția este finanțată de la bugetul local, iar valoarea estimată a lucrărilor se ridică la aproape 22.000.000 de lei, fără TVA (peste 4.000.000 de euro), conform devizului general”, se arată într-un comunicat al Primăriei Deva.
Spre deosebire de învârtelile cu bani publici, piaţa imobiliară cu bani privaţi trăieşte vremuri complicate. Spre exemplu, Hotelul MSR Port Mangalia a fost scos la vânzare pentru 4,195 milioane de euro. Anunţul a apărut public aproape concomitent cu cârpelile de lux aprobate la cantina săracilor din Deva. Potrivit informaţiilor publicate de „Cuget liber” din Constanţa, „Hotelul dispune de camere spaţioase, restaurant rafinat, parc şi terasă cu vedere panoramică. Are un potenţial semnificativ de creştere a veniturilor prin optimizarea serviciilor şi extinderea facilităţilor, investiţia urmând a fi recuperată în mai puţin de 10 ani. Echipa hotelului este formată din profesionişti dedicaţi şi bine pregătiţi în domeniul ospitalităţii”, a transmis proprietarul unităţii”. Port Hotel dispune de 32 de spatii de cazare, fiecare camera decorata elegant este dotata cu sistem central de încălzire şi aer condiţionat.
Investiţii controversate în lucrări de reabilitare a unor imobile apar frecvent pe ordinea de zi a Consiliului Local Deva şi de fiecare dată se lasă cu scandal, dar maşina de vot a Coaliţiei PNL-PSD merge ca unsă.

					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
nu-s europeni, citez:”Primăria plăteşte 22 milioane lei (fără TVA) pentru reabilitarea unei clădiri în care ar urma să funcţioneze cantina socială a oraşului. Cheltuiala este enormă şi se face cu bani de la bugetul local.” totul pt 26 de persoane sarace…