Mă alătur celor care consideră că la falsurile ce se debitează în jur nu este cazul să se răspundă. Pentru un om cu capul pe umeri, acestea se demit singure. Nu se poate lupta cu ignoranţa, cu reaua credinţă şi cu obişnuinţa de a minţi cerând celor atinşi de acestea revenirea la raţiune. De aceea, nu am reacţionat când, după evocarea unei invenţii tehnice din Transilvania (despre care au scris istoricii germani, precum ilustrul Harald Zimmermann, iar eu, ca şi alţii, folosisem exemplul deja în 2004!), printre alte performanţe indigene de recunoaştere internaţională, s-a perorat cu o ignoranţă demnă de compătimire. Nu am reacţionat când s-a vorbit copios de o nepoată pe care aş fi angajat-o, căci nu a existat. Am reacţionat sporadic atunci când s-au pus în circulaţie alte minciuni grosolane, până la falsificarea biografiei.
Am făcut, în cele din urmă, doar două lucruri: 1. am publicat toate luările de poziţie şi programele ca preşedinte al ICR într-un volum (Andrei Marga, “Sincronizarea culturii române. Un proiect”, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2013, 260 pagini), iar documentele acţiunii ca ministru de Externe le-am adunat în alt volum (vezi Romeo Couţi, “România într-o lume în schimbare. Interviuri cu Andrei Marga”, Editura Ecou, Cluj-Napoca, 250 pagini), încât toate faptele mele se află la dispoziţia oricărui interesat; 2. fiecare se poate pronunţa despre ce doreşte, dar este raţional să aducă probe factuale pentru susţineri (citate din ceea ce s-ar fi spus, texte autentificate, acţiuni precise etc.). Orice aserţiune sau acţiune se poate lămuri pe baza faptelor. Am cerut să se ia în seamă această regulă preliminară de argumentare raţională. Spun, din nou, cu toată francheţea: nu există nici un fapt din partea mea la baza zvonurilor şi minciunilor ce se debitează organizat de către minţi exersate în asemenea practici. Observ doar, în treacăt, că inşi obscuri reacţionează la luările mele de poziţie în chestiuni de interes public cu noi intoxicări sau măcar cu încălzirea unor supe vechi.
Acum, miercuri 5 februarie a.c., se reia minciuna că mi-aş fi tipărit o carte pe banii ICR. Aberaţia mă obligă să precizez că nu am avut nevoie vreodată de ICR şi nu i-am solicitat ceva. Nu am ştiut – era naivitatea mea – că se finanţează tipărirea de cărţi de către ICR şi nu am apelat la instituţie niciodată. Ştiam din alte ţări că un autor stă pe propria creaţie.
Ca preşedinte al ICR, în 2 noiembrie 2012, cum se vede în documente administrative, am procedat la elaborarea unui volum de prezentare a instituţiei şi – cum se scrie negru pe alb în prefaţă – de explicitare a ceea ce este de făcut în cultura noastră actuală. Prezentarea era datorie de serviciu. În prefaţa cărţii în cauză, “Cultură, democraţie modernizare (2012)”, se scrie, de asemenea: “Mulţimea neînţelegerilor şi defăimările stârnite de primele intervenţii publice au întărit această datorie” (p.8). Am inclus în volum unele fragmente din luări de poziţie anterioare, fiind vorba de un volum de promovare a unei instituţii şi nu de o carte de exprimare a unui autor. Oricine conduce instituţii este dator să facă promovare.
Tipărirea şi legarea exemplarelor (din câte îmi amintesc, cinci sute de exemplare) au avut loc în decembrie 2012 şi s-au încheiat în ajunul Crăciunului din 2012. Până la încheierea exerciţiului financiar anual, 31 decembrie 2012, deci într-o săptămână, s-au distribuit, dacă reţin bine, nu mai mult de cincizeci de exemplare. Întreg tirajul s-a epuizat, însă, imediat după Anul Nou. Cererea fiind semnificativ de mare, serviciile instituţiei au propus să se scoată încă un tiraj. Nu am avut timp şi nu era pe agenda mea un nou tiraj, încât nu s-a mai scos. Tirajul deja existent s-a epuizat, oricum, foarte rapid.
Prin urmare, lucrurile stau cu totul altfel decât vor să acrediteze inşii care confecţionează falsurile. În această situaţie, se pun cel puţin două întrebări. Nu cumva se caută, cu zvonuri şi minciuni, să se abată atenţia de la lucruri cu adevărat importante? Nu cumva se vrea ascunderea unui capitol din activitatea unei instituţii în anii precedenţi, prin inventarea de fapte pe seama celor care au urmat?
