Castraveciorul bate Dacia

În regiunea noastră, Bulgaria a ales să fie un castravecior mic, rece și tare. România, în schimb, crede că este SUV-ul regiunii, mare, frumos, cu faruri LED, dar plătit în rate

Castraveciorul bate Dacia

În regiunea noastră, Bulgaria a ales să fie un castravecior mic, rece și tare. România, în schimb, crede că este SUV-ul regiunii, mare, frumos, cu faruri LED, dar plătit în rate

Bulgaria, țara castraveciorilor, se împrumută la dobânzi de sub 3%[1]. România, țara Daciei, la peste 7%[1].

 

Ani de zile, i-am privit cu o anumită superioritate pe vecinii bulgari, fie când le traversam țara spre Grecia, fie citind știri „liniștitoare” care ne asigurau că nu suntem ultimii în UE. Am fost „cuplați” în bătaia de joc europeană numită Schengen și chiar am îndrăznit să mârâim că întârzierea ar fi fost și din cauza lor. Și acum, când vrem bani de pe piețele financiare internaționale, ei sunt tratați cu respect și primesc dobânzi la nivelul mediei europene, iar noi, ca niște potențiali rău platnici, dobânzi de două ori mai mari. Un paradox? Nu chiar. În Balcanii financiari, cine merge calculat și drept ajunge mai departe decât cel care accelerează pe datorie. Chiar dacă BNR ține frâna, Ministerul Finanțelor calcă inconștient accelerația. România are un parteneriat ciudat între două instituții cheie: Banca Națională (BNR), care ține cât poate stabilitatea cu un leu pe steroizi și Ministerul Finanțelor (MF), care pare să ignore semnele de avertizare. Rezultatul? Dobânzi tot mai mari, deficite cronice și o țară care trăiește permanent „pe caiet”. Finanțele noastre au transformat bugetul într-o listă de promisiuni electorale.  Deficitul a devenit o constantă națională, ca mămăliga la sarmale sau traficul aglomerat pe Valea Prahovei.

Bulgaria, vecinul de la sud, a învățat pe propria piele ce înseamnă prăbușirea financiară.

După criză din anii ’90, și-a pus o „curea de castitate bugetară” și a creat un consiliul monetar. Leva e legată fix de euro (1,95583 leva pentru 1 euro[4]), iar guvernul nu poate cheltui mai mult decât are. Așa se explică miracolul, disciplină fiscală, datorie publică sub 25% din PIB[2] și încrederea investitorilor. Pe scurt, nu sunt bogați, dar sunt de încredere. În lumea finanțelor, asta contează mai mult decât PIB-ul sau viteza internetului.

România este o sora europeană mai mare, dar și mai risipitoare. Noi avem sau cel puțin așa credem o economie mai puternică, dar și un buget care risipește resursele într-un amestec de incompetența și interese de clan. An de an, guvernele se împrumută ca să plătească salarii, pensii și facturi vechi. Când piețele întreabă „dar când veți reduce deficitul?”, răspunsul standard e „după alegeri”[3]. Așa se nasc dobânzile de 7%, ratingurile în pragul „junk”[3] și o reputație de țară care trăiește mereu în viitorul fiscal al altora.

Morală balcanică este destul de simplă. În regiunea noastră, Bulgaria a ales să fie un castravecior mic, rece și tare. România, în schimb, crede că este SUV-ul regiunii, mare, frumos, cu faruri LED, dar plătit în rate și fără prea mult carburant. Bulgaria nu e miraculoasă, ci coerentă. România nu e dezastruoasă, ci haotică. Diferența de dobândă dintre cele două nu e despre economie, ci despre caracter. Și în finanțe, ca și în viață, cine promite mai puțin, dar face ce spune, câștigă cursa.

 

Note de subsol / Surse

  1. Randamentele titlurilor de stat (octombrie 2025): România – ~7,1%; Ungaria – ~6,8%;

Bulgaria – ~2,9%; Serbia – ~5,1%. Surse: TradingEconomics, Investing.com, BNR, Bulgarian

National Bank.

  1. Datorie publică (% PIB, 2025): Bulgaria 24–26%, România 51–54%, Ungaria 73–75%,

Serbia 54–56%. Surse: Eurostat, ministerele de finanțe naționale.

  1. Ratinguri suverane (octombrie 2025): Bulgaria – BBB+ (Fitch), România – BBB–, Ungaria

– BBB–, Serbia – BB+. Surse: FitchRatings.com, Bloomberg.

  1. Context instituțional: Bulgaria în ERM II din 2020; regim de consiliu monetar (leva fixată

la 1,95583/euro). Surse: Banca Națională a Bulgariei, BCE.

  1. Analize și știri consultate: Reuters („EU approves Romania’s deficit-reduction plan”, ian.

2025); Bloomberg („Bulgaria’s Euro Path Boosts Investor Confidence”, aug. 2025);

Eurostat.europa.eu.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Dush Mann u hun siberian al ROMANILOR si ROMANIEI MARI, marele urs Tom cel lin cer e Braille, datorita hiber Narr ilor anuale, e frate cu bulgaroii cu ceafa grosa, vorba lu ucraineanu Mihail Mihailovici Eminovici, veniti tot din strafundurile Asiei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.