Avionul EgyptAir care s-a prăbușit în Marea Mediterană în luna mai s-a dezintegrat probabil în plin zbor după un incendiu în cabina piloților sau în apropiere de aceasta, a relatat vineri New York Times, citat de AFP, potrivit Agerpres.
Nu se știe dacă incendiul a fost provocat de o problemă mecanică sau de un act criminal, au declarat pentru cotidianul american responsabili egipteni sub acoperirea anonimatului.
Anchetatorii au indicat încă de la sfârșitul lunii iunie că analiza celeilalte cutii negre, cea cu datele de zbor, a arătat că alertele care semnalează fum la bord au fost declanșate înainte de prăbușirea în mare a avionului Airbus A320.
Zborul MS804 care făcea legătura între Paris și Cairo la 19 mai s-a prăbușit între Creta și coasta de nord a Egiptului după ce a dispărut subit de pe radare din motive încă necunoscute, toate cele 66 de persoane aflate la nord — între care 40 de egipteni și 15 francezi — pierzându-și viața.