La sosirea în secția arondată, reprezentanții biroului electoral verifică actul de identitate și confirmă înscrierea alegătorului pe lista electorală. Abia după această procedură, persoana primește buletinul de vot și își poate exprima opțiunea.
Documente acceptate la vot
Pentru alegerile locale parțiale din decembrie, legislația permite utilizarea următoarelor acte de identitate:
- cartea de identitate
- cartea electronică de identitate
- cartea de identitate provizorie
- buletinul de identitate (model vechi)
- pașaportul diplomatic sau pașaportul diplomatic electronic
- pașaportul de serviciu sau pașaportul de serviciu electronic
- pentru elevii din școlile militare: carnetul de serviciu militar
Toate documentele trebuie să fie valabile în ziua scrutinului, indiferent de tipul lor.
Documente care NU sunt acceptate
Nu se poate vota cu:
- pașaportul CRDS (Cetățean Român cu Domiciliul în Străinătate)
- pașaportul simplu electronic (turistic)
Aceste documente, deși valide pentru călătorie, nu pot înlocui actul de identitate la urnele de vot din România.
2 comentarii