În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Ce am spus“ apărută la Mirador, Arad, 2019.
(29.) Unde începe, unde sfârşeşte exilul scriitorului
Scriitorul român are vocaţia exilului. Aceasta poate datorită faptului că posibilităţile de afirmare – până acum, şi nu ştiu până când o mai fi aşa, poate vreme îndelungată – nu s-au realizat decât în afara graniţelor ţării. Dovadă Enescu, Caragiale, Brâncuşi, dovadă Tzara, Victor Brauner, Cioran, Eliade şi aş putea să continui pe tot cuprinsul revistei. Dar cred că există şi o doză de masochism în toată povestea aceasta, în sensul că ne-am obişnuit cu gândul că aici nu se mai poate face nimic şi atunci foarte mulţi dintre noi încearcă să compenseze acest lucru afară. Nu ştiu dacă aceasta este o soluţie. Pentru că scriitorul român din exil, şi aici mă refer în primul rând la scriitor şi nu la ceilalţi, este un scriitor minoritar acolo, chiar dacă se integrează perfect în cultura ţării respective, cum a făcut Cioran, Celan sau Ionesco. Dar scriitorul român este totuşi scriitor român şi eu cred că, fiind atât de legat de limbă, trăind în această limbă, locul lui este aici. Este blestemul nostru că acest aici nu se poate maturiza aşa cum trebuie. Societatea noastră actuală nu ne dă nici o speranţă pentru un viitor apropiat ca să ne putem realiza aici, dar, cine ştie, totuşi măcar postum cei ce au ceva de spus o vor putea face şi de aici.
(Ancheta Orizont, 15 iulie 2000.)
