Mesajul misterios al lui Dragnea pentru Tudorel Toader

Dragnea a fost întrebat de jurnaliști, după şedinţa BPN al PSD, ce aşteptări are de la ministrul Justiţiei

Mesajul misterios al lui Dragnea pentru Tudorel Toader

Dragnea a fost întrebat de jurnaliști, după şedinţa BPN al PSD, ce aşteptări are de la ministrul Justiţiei

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis miercuri, cu 24 de ore înainte ca ministrul Justiției să facă public raportul privind DNA, că aşteaptă de la Tudorel Toader „să nu se facă de râs”.

Dragnea a fost întrebat de jurnaliști, după şedinţa BPN al PSD, ce aşteptări are de la ministrul Justiţiei. „Să nu se facă de râs”, a răspuns liderul PSD.

Chestionat dacă Toader s-a făcut de râs la precedentul raport, Dragnea a susținut: „Nici nu mai ţin minte”.

Întrebat totodată dacă se impune schimbarea lui Tudorel Toader, dacă răspunsul acestuia va fi considerat nemulţumitor, Liviu Dragnea a afirmat: „Iar o luăm cu dacă şi cu parcă?”.

La rândul său, preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a precizat, miercuri, întrebat ce aşteptări are de la ministrul Justiţiei, Tudorel Toader: „Să respecte legea”.

Chestionat ce înseamnă acest lucru, Bădălău a răspuns: „Asta înseamnă că domnul ministru este un ministru al guvernului nostru. Noi, în campania electorală, am promis că vom elimina abuzurile şi domnul ministru trebuie sa respecte legea şi să facă ceea ce are scris în fişa postului”.

„Înţeleg că dânsul analizează cu înţelepciune, cu maturitate, nu e o decizie uşoară, şi trebuie să aibă toate informaţiile”, a adăugat Bădălău.

Întrebat dacă este posibilă remanierea lui Toader, Niculae Bădălău a răspuns: „Nu cred că pot să spun eu lucrul ăsta, dar eu sunt convins că e un ministru bun al Justiţiei, atât timp cât noi îl sprijinim, şi că face lucruri bune”.

Totodată, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, şi-a exprimat speranţa, miercuri, ca ministrul Justiţiei să îşi facă datoria „din fişa postului”.

Întrebat ce aşteaptă din partea lui Tudorel Toader, Codrin Ştefănescu a spus: „Nu am nicio aşteptare clară, toată lumea aşteaptă ceva să se întâmple, zic că am spus ce am avut de zis. Suntem în întârziere, nu s-au luat măsurile când trebuiau să fie luate, acum nu putem decât să sperăm că oamenii aceştia îşi fac datoria, cei care sunt în funcţii de stat plătiţi de noi, din bani publici, aşa cum spune fişa postului”.

Acesta a susținut că nu a vorbit niciodată despre revocare.

„Eu nu am vorbit despre revocare şi nimeni din PSD nu a vorbit despre revocare. Eu am spus, ca mulţi alţi colegi de-ai mei, că, în momentul când au apărut ştirile, înregistrările şi martorii pe cazul de la DNA Ploieşti, procurorul general, şeful DIICOT şi ceilalţi oameni care conduc instituţiile astea trebuiau să ia nişte măsuri, inclusiv domnul ministru al Justiţiei trebuia să le ceară să ia măsuri. Nu am vorbit de revocare, am vorbit pur şi simplu: ‘luaţi acolo măsuri şi, după ce faceţi o anchetă repede, repede, veniţi în faţa românilor cu un comunicat de presă, cu o declaraţie, cu o conferinţă, spuneţi ce aţi găsit, cât de gravă este situaţia’. Pentru că, între timp, zilele trec, probele se pot duce, oamenii aceia nu se întâmplă nimic cu ei, lumea este siderată, România cere răspunsuri, cerem toţi răspunsuri şi răspunsurile astea nu mai vin. Aşa că sperăm că mâine ministrul Justiţiei dă câteva răspunsuri în sensul ăsta”, a declarat Ștefănescu.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Oameni buni, nu mai asteptati cine stie ce de la domnul TT. Ascuns si pervers, cum il stiu cei de pe-aproape, nu va face nimic cu mâna lui, ci doar punând pe altii. De legi s-a lepadat, le-a lasat pe seama domnului Iordache. Acum, ca nu mai are incotro si trebuie sa zica ceva, va zice pas si va astepta ca presedintele sa-l impuna PSD-ului si pe mai departe – cum s-a intimplat de fapt si când l-au „selectat” prima oara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.