Ce au făcut Macron și Ursula von der Leyen în China (update)

UPDATE Preşedintele chinez Xi Jinping i-a cerut joi omologului său francez Emmanuel Macron ca ţările lor să menţină o atitudine „rezonabilă” menită să „evite înrăutăţirea situaţiei în Ucraina”, în timp ce liderul de la Elysee i-a spus că mizează pe el pentru „a readuce Rusia la raţiune” faţă de Ucraina şi a insistat că o pace în această ţară „trebuie să respecte poporul agresat, care este cel ucrainean”, relatează agenţiile AFP şi EFE.

„Suntem pregătiţi să colaborăm cu Franţa pe baza unei atitudini rezonabile şi îndreptate către evitarea unei înrăutăţiri a situaţiei”, a spus preşedintele chinez într-o declaraţie comună de presă împreună cu omologul său francez după întrevederea lor desfăşurată la Beijing.

Cei doi lideri au făcut apel la negocieri de pace şi au respins orice recurgere la arme nucleare.

„Ştiu că pot conta pe dumneavoastră pentru a readuce Rusia la raţiune şi pe toată lumea la masa negocierilor”, i-a spus Macron lui Xi. Este nevoie de o „reluare a discuţiilor cât mai repede posibil pentru a construi o pace durabilă”, dar o asemenea pace în Ucraina „trebuie să respecte poporul agresat, care este cel ucrainean”, a continuat preşedintele francez.

Omologul său chinez a pledat la rândul său pentru „o reluare a discuţiilor de pace cât mai curând posibil” între Kiev şi Moscova.

Xi Jinping a adăugat că aşteaptă din partea părţilor implicate în conflictul ucrainean să se abţină de la lansarea de „atacuri contra populaţiei civile”, a cerut „protejarea victimelor” şi şi-a manifestat opoziţia faţă de „recurgerea la atacuri chimice sau împotriva instalaţiilor nucleare”.

Preşedintele chinez a cerut de asemenea „atenuarea impactului” războiului, mai ales cel asupra ţărilor în curs de dezvoltare, şi a pledat pentru abordarea „preocupărilor legitime ale tuturor părţilor”, aluzie la opoziţia Rusiei faţă de extinderea NATO şi deplasarea infrastructurii militare a acestei alianţe către graniţele ruse.

„China consideră că Europa trebuie să joace un rol independent într-o lume multipolară. Îndemnăm la cooperare pentru a răspunde acestei crize în domenii precum cel energetic sau alimentar”, a mai menţionat Xi Jinping în declaraţia de presă comună cu Emmanuel Macron.

Biroul acestuia din urmă a descris drept „sinceră şi constructivă” întrevederea celor doi şefi de stat, după care a început o altă întrevedere, una tripartită, la care pe lângă cei doi preşedinţi participă şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, discuţie care se va concentra de asemenea pe războiul din Ucraina.

UPDATE Preşedintele francez Emmanuel Macron şi şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au avut întrevederi joi la Beijing cu conducerea chineză pentru a discuta despre relaţiile ‘complexe’ dintre părţi, într-un efort de a obţine sprijinul Chinei pentru restabilirea păcii în Ucraina, transmite dpa.

‘China este de o mare importanţă pentru Europa având în vedere interdependenţele şi o lungă istorie comună’, a declarat von der Leyen în debutul discuţiilor cu premierul chinez Li Qiang.

Ambele părţi ‘au beneficiat imens’ de pe urma acestei relaţii, a subliniat ea într-o înregistrare postată pe Twitter.

‘Cu toate acestea, relaţiile UE-China au devenit mai complexe în ultimi ani’, a adăugat şefa CE, insistând pe discutarea ‘tuturor aspectelor relaţiilor (UE-China) astăzi’, ceea ce ‘va ajuta atât Uniunea Europeană, cât şi China să navigheze într-un mediu geopolitic complex şi volatil’.

‘Sunt convins că China are un rol major de jucat în construirea păcii’, a spus Macron cu puţin timp înaintea discuţiilor cu preşedintele chinez Xi Jingping, care erau aşteptate să axeze pe războiul din Ucraina.

Xi l-a primit pe Macron cu onoruri militare şi urma să discute ulterior cu Von der Leyen, după care cei trei lideri să aibă o întâlnire comună.

Puţin mai devreme, preşedintele francez a avut discuţii separate cu privire la Ucraina cu premierul Li şi cu preşedintele Biroului permanent al parlamentului chinez, Zhao Leji.

Vizita se concentrează de asemenea pe relaţiile economice, Macron fiind însoţit de o delegaţie de 60 de şefi de companii.

Potrivit Palatului Elysee, Macron a discutat cu Li despre accesul companiilor franceze pe piaţa chineză, mai ales în sectoarele aviatic, alimentar şi financiar.

Macron a evocat de asemenea un summit cu privire la un nou pact financiar, ce urmează să aibă loc în iunie la Paris şi în care China va avea de jucat un rol. Obiectivul este finanţarea tranziţiei ecologică şi a luptei împotriva sărăciei.

Recomanda [votes_up id=670604]
Author

37 de Comentarii

  1. @Ileana Rollason,
    Nu știu cât spionaj se făcea prin intermediul rapoartelor, dat fiind faptul că sursele C. de V. erau niște ONG-uri hrănite de Guvernul României (sau de statul din umbră).
    Dacă tot suntem la acest subiect: populația de uiguri a crescut în ultimii 50 de ani de 6 ori (deci nu se poate spune că sunt „exterminați” sau că are loc un genocid); nu există indicii cu privire la „muncă forțată” – în China nu există ajutoare sociale, dacă nu muncești (ceea ce am văzut că dorește și o parte a societății românești); „lagărele” sunt de fapt locuințe sociale puse la dispoziția cetățenilor (pentru că în China n-ai să vezi persoane dormind pe străzi) – să nu-mi spună careva că locuințele din Ro sunt mai frumoase – iar până de curând, îngrădirea mișcării a fost o regulă în toată China („covid zero”) – sigur că eu și mulți alții nu suntem de acord cu măsura, însă ea a fost aplicată fără discriminare în statul chinez, inclusiv în XUAR.
    Dl. Levy – care are socialismul în ADN – s-a văzut pus în fața efectelor unui guvern socialist încă din primele zile ale pandemiei și nu i-a prea plăcut; din păcate – pentru că opera sa este demnă de apreciere – Domnia Sa nu arată că a învățat mare lucru din ultimii ani…

  2. @ics: absolut. „Rapoartele” MCV, în conditiile-n care România ERA o tara dezvoltata (lucru care nu mai e acuma, datzi fiind Iliescu, Roman, Voican-Voiculescu, Stanculescu, Isarescu, Nastase Adrian si restul tradatorilor, cu inflatia-deflatia lor cu tot, „privatizarile”, „restituirile” si halul învatamântului de azi) – în conditiile, asadar, în care România ERA o tara dezvoltata, „rapoartele” (= culegere de informatii, spionaj), n-aveau nici o justificare (în afara sabotarii temeinice a intereselor tarii). Uigurii din China : aproape 13 milioane. Nu ei fac scandal, ci … diaspora uigura din UE-SUA, adica sorosista. Ca ONU a publicat un raport = cu bani, „se rezolva” toate. Ori, Soros (si altii ca el, între care Bernard Henry
    Lévy, adica „BHL”, finantat chiar de … statul francez, de … Ministerul culturii, pentru ce produce, între care
    „documentare” – ultimul, despre Ucraina- , cu … 8 spectatori la premiera), Soros, asadar, si institutiile „culturale”
    vestice, au bani (= impozitele noastre, jefuite. Banul public, deturnat, delapidat. Ori, în proverbe: „ajunge o bâta”
    (BHL, „ministrul culturii” francez SOCIALIST, si altii de teapa lor), „la un shir de oale” (natiunile, devenite populatii).
    Soros, ps: tipul a pariat în Bursa pe schimbarea de regim din România, între 1987-1989. În tara, folosindu-se de fanatici
    de tip Cornea Doina-Coposu (agent britanic), si de gangsteri de tip Iliescu, Voican-Voiculescu, Stanculescu Victor, Roman
    Petre, Isarescu, Nastase Adrian, Maior, Blandiana … Radio E.L. fiind finantat, si e notoriu, de CIA.

  3. @Ileana Rollason,
    Raportul ONU cu privire la situația uigurilor reprezintă unul dintre cele mai mizerabile exemple de politizare a instituțiilor internaționale (este făcut fix în spiritul rapoartelor MCV – cu care, iarăși, mi-am pierdut vremea citindu-le, crezând că au vreo valoare); inspectorii ONU nu s-au deplasat la fața locului, nu au discutat cu părțile implicate, nu există puncte de vedere ale oficialilor chinezi, nu există o interpretare a contextului local, a comunităților.
    E rușinos că acel raport a fost publicat sub egida ONU și este foarte bine că a fost ignorat atât în AG cât și în CS.

  4. @gica: uigurii sunt musulmani, ba chiar fundamentalisti. Nu stiu daca sunt si nomazi. Destul ca nu se spala. „Persecutarea” lor = intox de-al CIA. Pune-te la punct, înainte de-a vorbi discutii. Daca vrei, însa, genocide-n China, sunt chiar ale chinezilor din Manciuria (Nankin), de catre japonezii ocupanti, între cele doua Razboaie. Nankin fiind unul din genocide, fiindca sunt mai multe. Care au durat, fiecare, saptamâni în sir.

  5. @gică – ai 10 clase ? Este prea mult pentru tine . Eu am fost un China de 2 ori copile . Am stat odată 196 de zile si ulterior 41 de zile . Am vizitat 42 de state pe 4 continente iar pe plan local asigur un nivel de trai decent la 57 de prieteni (nu i-am considerat niciodată angajati). Rămai si vizioneaza filme de propagandă .

  6. @gica,
    Povestea cu uigurii a fost demonstrată ca fiind o invenție a occidentului; nu există criză imobiliară în China (din contră, piața e pe creștere) sau bancară (au falimentat bănci din SUA și Europa); în România se vorbea anii trecuți despre persoane cu pensii de 20 de lei; covid este la fel de mortal ca o răceală, deci vorbim despre morți „cu” covid și nu „de” covid; 6 ian; necondamnarea crimelor ucrainene din Donbas; autostrada Transilvaniei, eads, corvetele, microsoft, vaccinuri; diferența de calitate a mărfurilor producătorilor europeni vândute în partea de est a UE; dictatura CE; comunismul UE; neacceptarea republicilor din Donbas ca națiuni suverane (România care refuză să recunoască statul Kosovo, poporul moldovean sau limba moldovenească); cenzura (cu privire la discuțiile despre pericolul scăzut al virusului vieții, imunitatea naturală sau inutilitatea vaccinurilor în anumite cazuri); implicarea Facebook, Google în ascultarea comunicațiilor (spionarea dnei cancelar al Germaniei) și multe altele.
    Toate-s vechi și nouă toate!

  7. Ai uitat sa zici de uiguri,de orasele nelocuite si de imensa criza imobiliara sau de cea bancara , de zonele rurale unde se traieste cu citiva dolari pe luna , de milioanele de morti de covid , de piata Tiananmen, de necondamnarea agresiunii si a crimelor din Ucraina , de pacallierea multor natiuni , de autostrada nefacuta din Romania (ciot), de prosta calitate a marfurilor , de dictatura feroce instaurata de un singur om , de comunismul mascat in iliberalism , de neacceptarea Taiwanului va natiune de sinestatatoare ,de imposibilitatea de a te exprima liber , de implicarea Huawei in traficul informational si de multe multe altele pe care vad ca nu le stii .

  8. @gica -habar nu ai ninic , nimic despre China . Vizitează China si vei vedea ce-a mai grea constructie de pe pămant , nimic mai complex si simplu -o hidrocentrală ce produce cu mult mai mult decat cel mai sofisticat sistem de energie nuclear .Vizitează , mergi pe autostrada subterană , vizitează Opera , mergi cu trenurile de mare viteză culturile de orez in tetase supra etajate , intră in vorbă si vezi cum gandesc si cum traiesc oamenii din mediul urban si rural . Diferenta dintre defaimarea si denigrarea din mas-media nu poate fi exprimată in cateva cuvinte . Cat timp vei petrece acolo nu ai să ai impresia că te afli intr-o tară condusa politic in stil socialist. Nu . SUA si Europa au aproape totul de invătat de la ei .Cat despre tehnologie si despre mancare , nu Europa este ce-a care le asigură lor traiul . Cred că trebuie să citesti si să te informezi cate sute de miliarde au investit in Africa ,America de Sud si că sunt al doilea creditor al SUA . Se pare insa că informarea corectă a ta si a celor ce debiteaza ineptii este mult superioară dezinformarii mele obtinută din educatie si calatorii in foarte multe tarii .

  9. Sueta avuta de XI la Moscova s-a dovedit o cacealma .Putin i-a zis foarte clar : eu sunt stapinul bombelor nucleare si fara mine degeaba vorbiti . XI nu are ce face si trebuie sa isi urmeze discursul pacifist pe masura ce intelege cum sta treaba in lume .Daca SUA si UE se decupleaza de China intr-o luna haosul ii cuprinde .Deocamdata Occidentul se uneste si pe ici pe colo pe unde se poate profita pragmatic de oportunitati asa cum si China tocmai a declarat ca vrea sa faca .Cea mai mare oportunitate , de nerefuzat , este destramarea Federatiei .

  10. Actualizare:
    De ce oare refuzați să citați direct de la sursă (fmprc se numește)?
    [traducerea îmi aparține]
    China și UE trebuie să lucreze pentru întărirea stabilității globale și a prosperității, să lupte ÎMPOTRIVA hegemonismului, unilateralității și a încercărilor de a decupla economiile sau de a afecta rețelele de distribuție a bunurilor. [tradus în limbaj colocvial: UE trebuie să renunțe la a susține sancțiunile decise și impuse de SUA asupra altor state].
    Președintele Xi a subliniat că China își decide pozițiile în mod independent, în funcție de meritul fiecărei situații. În privința Ucrainei China sprijină discuții pentru pace. … Prioritatea imediată este încetarea focului și [atenție!] încetarea oricăror acțiuni care să inflameze sau să complice situația [livrări de arme, declarații belicoase etc].
    China sprijină eforturile UE de a propune abordări și planificări pentru o rezolvare politică a crizei ucrainene și construirea unei arhitecturi de securitate în Europa, echilibrată, efectivă și sustenabilă, care să servească intereselor fundamentale și pe termen lung al UE. [iarăși discuția deschisă de Putin cu privire la arhitectura de securitate din Europa]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.