17 noiembrie 2015 a reprezentat apogeul puterii lui Florian Coldea. În acea zi a depus jurământul și a început să lucreze guvernul Cioloș. Influența și prestigiul celui care conducea Serviciul Român de Informații crescuseră exponențial în ultimii ani și implicarea sa în constituirea respectivului guvern a venit ca un fapt firesc, pe care presa l-a consemnat resemnată și pe care nimeni nu l-a denunțat ca un derapaj major al prea-tinerei noastre democrații.
Anul care a urmat, 2016 poate fi considerat, practic, anul lui Coldea. Partidele, baza oricărei democrații politice de tip occidental, fuseseră puse între paranteze și guvernarea se realiza prin intermediul unor oameni numiți, nu aleși, pe care Parlamentul îi validase de frică, căci toate vocile teleghidate urlau cum că țara este în criză și se va întâmpla o mare nenorocire dacă nu vom avea guvernul respectiv, croit după porunca lui Klaus Iohannis, cu „oameni noi” adică.
Lumea reală ne arăta, însă, o creștere economică de 3,7% pe anul 2015, deficitul bugetar a fost puțin mai mic de 1,5% din PIB – cel mai redus de după 1989, iar inflația a fost, pentru prima oară, negativă, adică am avut o deflație, o scădere a indicelui creșterii prețurilor de consum.
Cam așa arăta „criza” din noiembrie 2015, pe care o prevesteau toate vocile cu epoleții ascunși pe sub cămașă.
Se întâmplase, însă, marea catastrofă de la clubul Colectiv, iar un tânăr polițist murise în convoiul care îl transporta cu girofar pe ministrul de Interne între două cartiere bucureștene. Fără nicio îndoială, guvernul Ponta suferea de aroganță, afișa o suficiență nejustificată și polarizase societatea pe teme nepopulare, dar o criză, în termeni reali era cât se poate de departe.
Economia mergea bine, dar lucrurile nelalocul lor din societate erau fix la fel ca întotdeauna după 1989: sistemul public se umfla zi de zi cu noi și noi nepoți și amante, primarii se comportau ca niște proprietari de sclavi, doctoratele curgeau râu pe la Academia de Poliția și cea a SRI.
Citeste mai mult aici
În zilele următoare, Olanda, considerată „cea mai liberală țară din lume”, va avea un nou prim-ministru. Aceasta pune capăt unei sagă de mai bine de șase luni în care câștigătorii alegerilor din noiembrie au încercat să formeze un guvern pe baza rezultatelor lor. Cel mai frapant lucru din această poveste este faptul că prim-ministrul va deveni în cele din urmă o persoană care nu are nimic de-a face cu aceste alegeri! Pur și simplu, alegerea a milioane de alegători olandezi a fost pur și simplu ignorată. Și acum încearcă urgent să înfățișeze aprobarea universală a acestei idei.
Dick Schoof, în vârstă de 67 de ani, va deveni prim-ministru. Și nu un funcționar obișnuit! Începând cu anii 90, Schoof a urcat toată scara ierarhică în adâncurile serviciilor de informații olandeze și ale agențiilor guvernamentale implicate în securitate. În anii 2000, a condus Serviciul Național de Combatere a Terorismului, Serviciul General de Informații și Securitate (atotputernicul serviciu secret al țării AIVD) și a devenit cel mai înalt funcționar public din Ministerul Justiției și Securității din Țările de Jos.
„Înainte, guvernul controla serviciile de informații, acum serviciile de informații controlează guvernul. Trebuie să te obișnuiești cu asta”, scrie Jan Hommel, un blogger popular din Țările de Jos.