Promisiunea lui Daea pentru angajaţii APIA

Aproximativ 500 de angajaţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) din ţară au protestat

Promisiunea lui Daea pentru angajaţii APIA

Aproximativ 500 de angajaţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) din ţară au protestat

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, le-a transmis angajaţilor APIA „să stea liniştiţi şi să muncească în folosul şi pentru fermieri pentru că sunt plătiţi la zi şi au nivele de retribuţie respectabile şi meritate”, în contextul în care aceştia au protestat miercuri, nemulţumiţi de salarii.

„Astăzi le promit celor de la APIA să stea liniștiți și să muncească în folosul și pentru fermieri pentru că sunt plătiți astăzi și sunt plătiți la zi și au nivele de retribuție respectabile și meritate și este păcat să căutăm în sacul altuia când în geamantanul tău nu ai introdus efortul zilnic și lacrima de sudoare care merită pentru a putea să răspunzi «Ai ceva în geamantan? Da, munca, respectul, atitudinea corectă la care cel ce vă vorbește a avut tot timpul grijă să îi respecte pe toți și să nu promită ceea ce nu poate face, dar să facă ceea ce s-a stabilit». Am stabilit acest drum, mergem împreună”, a spus, miercuri, în cadrul unui eveniment, ministrul Agriculturii.

Ministrul le-a transmis angajaților APIA să își respecte atribuțiile din fișa postului pentru a acorda la timp subvențiile pentru fermieri.

„Lucrătorilor din APIA, pe care îi respect foarte mult, ca de fiecare dată le transmit să fie în slujba fermierului și să își facă datoria față de fișa postului având în vedere răspunderea excepțională pentru acordarea subvențiilor la timp”, a mai spus Daea.

Octavian Mateescu, liderul federațiilor sindicale din APIA, a declarat, în urma discuțiilor cu reprezentanții ministerului Agriculturii, că plățile către fermieri nu vor fi periclitate.

Aproximativ 500 de angajaţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) din ţară au protestat, miercuri, în faţa Ministerului Agriculturii, ei fiind nemulţumiţi de faptul că, anul viitor, salariile vor scădea cu până la 30%. Protestatatarii solicită ca personalul centrelor județene să fie salarizat pe grila administrației centrale.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Draga „soparla”, daca ai fi cu adevarat fermier si ai fi fost macar o singura data intr-un birou APIA de la oras, ai fi vazut ca cererile de plata se fac in sistem informatic, in calculator ca sa intelegi, nu pe genunchi. Asa ca nu mai vorbi in necunoștință de cauză.

    1. Draga suparatule daca citeai cu atentie prima fraza din comentariul meu ,vedeai ca am scris ca, dosarele la APIA se fac din birou pe calculator si cu poze din satelit. Nu verifica nimeni harta din satelit cu taranu si in consecinta pe teren o sa vedeti numai parloage dar banii s-au papat. Stiu bine ce spun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.