Ce se întâmplă cu prețurile la energie după martie 2025

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja (PNL)

De L.V.
Ce se întâmplă cu prețurile la energie după martie 2025

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja (PNL)

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja (PNL), a anunțat că actuala plafonare a prețurilor la energie va lua sfârșit în martie 2025, însă, Guvernul ia în calcul ca aceasta să continue, totuși, și după această dată.

Surse guvernamentale susţin că există posibilitatea prelungirii plafonării şi după această dată, în forma actuală, a celor trei plafoane de preţ, în funcţie de consum: 68 de bani, 80 de bani şi 1,30 lei. Responsabilii negociază cu Comisia Europeană pentru continuarea acestui mecanism de sprijin pentru toţi abonaţii, potrivit Observator News.

Indiferent dacă prețul la energie va mai fi plafonat sau nu, consumatorii vulnerabili vor beneficia de un ajutor la plata facturilor.

Ministerul Energiei, Ministerul Muncii şi Institutul Național de Statistică lucrează împreună pentru a identifica persoanele care fac parte din această categorie vulnerabilă.

Lista va fi gata în ianuarie.

În şedinţa de Guvern, Ministerul Energiei a anunţat că face scenarii pentru sezonul rece, analizează prognozele meteo şi evoluţia consumului de energie electrică şi gaz.

Executivul a adoptat, în şedinţă, componenta Comandamentului de iarnă şi măsuri pentru sezonul rece.

„Stăm bine, avem un grad de umplere în lacurile energetice de 74%, acoperitor pentru ceea ce urmează în sezonul rece. Chiar dacă vor fi luni secetoase, până acum septembrie ne-a depăşit aşteptările, a plouat destul de mult. Cu 74% intrând în sezonul rece suntem în regulă.

De asemenea, în ceea ce priveşte stocurile de gaze, România şi-a îndeplinit obligaţia în faţa Comisiei Europene, cu 70 de zile înainte de termen. La această oră avem un grad de umplere de peste sută la sută. Se face un supraplin, o rezervă tehnică”, a transmis ministrul Energiei.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. CENZURA NePotrivită SITUAȚIUNII Prezente, „Merge, Merge, Mergeeee”
    CUM încerca P E N I B I L să fie Bobulară A Zăpăcită CareSedădeaREGINĂ fără A FI FOST vreodată UNSĂ Ritualic REGAL.
    CelMaiRăuLe-aCăzutLaMațe, a FOST TĂIATĂ Total.
    ACOLO arătam o Situație REALĂ, din Țara CareSeDezvoltă FULMINANT.
    DAR, ESTE la „ARFIVĂ”,
    AșaCum sunt TOATE TEXTELE CeleCareSupărăPeNeterminațiiCareSeDau„DECIDENȚI” în România ȘI au fot CENZURATE, TĂIATE, PatProcustizate, Castrate de Idei GRELE, Consistente, Exilate, Uitate și TĂCUTE.
    Unul NU a ieșit la Interval să articuleze un DIALOG în CareSăArateCEDăștepțiSuntEI, să ARATE EI CE GREȘIT sunt IO.
    CE au DECIS în România SE VEDE …
    Afară de Imbecili CINICI care Sus-O-ȚIN pe Duma Năroadă ca NIVCIODATĂ România NU a dus-o MaiBine,
    au scos ca Piesă GREA pe FIULdeTată, TATA fiind Vestitorul LOVILUȚIEI la TV, aflat ÎNTÂMPLĂTOR pe Acolo, pe la Piața ROMANĂ, ca ȘI Petre Roman la Univesitate (Până pe la Orele ȘASE …)
    Reușind să adune MULTE Flegme Forumistice GRELE pe AICI.
    IO NU l-am s

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.