OLAF a depistat, în dosarul deschis pe numele lui Liviu Dragnea și a altor opt persoane, dovezi care sugerează colaborări secrete între beneficiarii fondurilor, conform unui comunicat de presă al instituţiei.
„Contribuţia Oficiului European pentru Combaterea Fraudelor (OLAF) la acest rezultat a fost evidenţiată de DNA. Direcţia Naţională Anticorupţie a explicat că acest dosar este rezultatul a două investigaţii efectuate de OLAF privind proiecte finanţate de Fondul European pentru Dezvoltarea Regională în scopul construirii de drumuri în România, investigaţii finalizate în mai şi septembrie 2016”, se arată într-un comunicat de presă al OLAF.
OLAF spune că a depistat dovezi care sugerează colaborări secrete între beneficiarii fondurilor, funcţionari publici şi firmele contractate, inclusiv falsificare de documente în timpul procedurilor de achiziţie.
„Unele dintre aceste documente au fost folosite pentru susţinerea dosarului pe care beneficiarul l-a transmis Autorităţii de Management, rezultatul fiind alocarea a 21 de milioane de euro din fonduri ale Uniunii Europene. Investigaţiile OLAF s-au finalizat prin formularea de recomandări financiare adresate Direcţiei Generale pentru Politici Regionale şi Urbane în sensul recuperării în totalitate a sumei de 21 de milioane de euro, precum şi cu recomandări judiciare adresate Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România pentru iniţierea unor acţiuni judiciare în acest caz”, potrivit sursei citate.
„Această investigaţie este un exemplu perfect privind cooperarea pozitivă între OLAF şi autorităţi naţionale. OLAF a efectuat investigaţii complete care sperăm că vor avea puternice efecte în sensul descurajării”, a declarat Nicholas Ilett, actualul director OLAF.
DNA a precizat luni, în comunicatul în care a adus la cunoștință acuzațiile pentru Liviu Dragnea, că dosarul s-a constituit pe baza unei sesizări a OLAF (Oficiul european antifraudă) transmise la 30 septembrie 2016.
Liderul PSD este acuzat în noul dosar de constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.
@Radu Dan Mihailescu : nu ma consider sustinator al lui Dragnea, o spun cu claritate, nu are decat sa faca puscarie daca e vinovat! presupun ca sunteti interesat de adevar si nu faceti aici pe activistul de partid precum e Lili Bombonica! cu alte cuvinte, fac apel la constiinta dumneavoastra! credeti ca daca nu ar fi existat initiativa aceasta a legilor justitiei, domnul Dragnea ar fi avut sau nu probleme cu DNA? cum va explicati ca faptele s-au petrecut in 2001 si sunt aduse acum pe tapet? repet, ma doare in cot de Dragnea, pot sa-i ia toata averea lui social-democrata de vile si terenuri, pe mine ma intereseaza o problema de principiu! daca si dumneavoastra le aveti cu principiile, cum vreti sa pareti, raspundeti-mi la intrebari!