Călin Georgescu a vorbit despre rolul pe care îl va avea soția sa, Cristela Georgescu, dacă va deveni președintele României.
Călin Georgescu a menționat că soția lui îl va susține așa cum a făcut-o toată viața.
Termenul „casa inimilor noastre” a fost folosit de Georgescu pentru a descrie filosofia de viață promovată de soția sa, care include întoarcerea la sine și accentul pe o familie sănătoasă.
„În primul rând, va fi în spatele meu, așa cum m-a susținut acum și toată viața mă va susține în continuare. Și-a dedicat viața și tot ce a făcut pentru a sluji această țară prin tot ce a produs referitor la sănătatea familiei, la casa inimilor noastre – este expresia ei – să ne întoarcem în noi înșine și tot ceea ce înseamnă cultul familiei sănătoase, cultul mamei care trebuie să fie extrem de sigură pe sănătatea și pe viața demnă a copiilor ei. Cu asta s-a ocupat și cu siguranță că se va ocupa în continuare de aceleași lucruri pentru a întări familia românească. Pentru că așa cum am spus, familia mică este țara mică, iar țara mare este familia noastră mare, a tuturor”, a declarat Călin Georgescu.
Sa vedem mai intai daca va ajunge presedinte. Pentru ca isi reduce sansele pe zi ce trece cu declaratii ca acelea ca il va invita pe Netanyahu la Bucuresti, sau ca sustine integrarea Republicii Moldova in UE si nu in Romania. Ar face bine sa lamureasca toate aspectele problematice, ca sa stie lumea ce voteaza.