Protestatarul Marian Moroșanu, autointitulat Ceaușescu, a fost amendat de polițiștii Secției 1 de poliție cu 500 de lei pentru adresarea de cuvinte jignitoare, după ce a fost implicat în bătaia cu Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF.
”În urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu, la data de 9 noiembrie 2022, cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Persoanele implicate au depus plângere în cadrul dosarului penal constituit, urmând ca, în urma cercetărilor, să fie propusă soluție legală, prin unitatea de parchet. De asemenea, una dintre persoanele implicate a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, pentru adresarea de cuvinte jignitoare, conform Legii 61/91 R”, se arată într-un comunicat de presă.
Pe de altă parte, Ceaușescu a anunțat că a depus plângere pe numele fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal:
Am depus plângere penala prealabilă împotriva lui Dumitriu Dragomir și al șoferului badigardul lui.
PS. Dosarul îsi urmeaza cursul și va pleca către parchetul de pe lăngă judecătoria Sector 1.
Nu îmi voi retrag plângerea vom ajunge în instanță, a transmis protestatarul.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Niciun judecator cu scaun la cap, nu va da dreptate mascariciului „levolutional”, Morosanu Talvic! El a provocat, a jignit, iar nea Mitica de la Liga a fost in „legitima” aparare! Morosanu Talvic, nu-i ziarist, el este provocator platit pentru „crearea” de evenimente de presa! Cautati si aflati cine da ordinul!!