CEC a închis în 3 luni 66 unităţi

Reţeaua teritorială a CEC Bank a scăzut în primul trimestru cu 66 de unităţi, la 1.285 de sucursale, restrângere similară celei operate de bancă pe întregul an 2009, de 67 de unităţi, potrivit datelor anunţate de instituţia de credit.

CEC a închis în 3 luni 66 unităţi

Reţeaua teritorială a CEC Bank a scăzut în primul trimestru cu 66 de unităţi, la 1.285 de sucursale, restrângere similară celei operate de bancă pe întregul an 2009, de 67 de unităţi, potrivit datelor anunţate de instituţia de credit.

"La 31 martie, banca îşi desfăşura activitatea prin 1.285 de unităţi operative, dintre care aproape jumătate renovate şi amenajate conform noului brand, dar şi prin o reţea de 838 ATM-uri şi 1.394 POS-uri", se arată într-un comunicat al CEC Bank. În 2008, banca şi-a redus reţeaua teritorială cu 14 unităţi.

Casa de Economii şi Consemnaţiuni şi-a schimbat în luna mai 2008 denumirea în CEC Bank, cea mai veche instituţie bancară din România lansându-şi atunci şi o nouă imagine şi anunţând un proces de reamenajare a unităţilor teritoriale."Desfăşurăm, nu mai este deja un secret, un program de eficienţă şi, în paralel, un program de modernizare. Până la finele acestui an, obiectiv fixat de la început, vrem să avem totul renovat, modernizat. Acordăm multă atenţie atunci când ne ducem să investim într-o astfel de moderniare. Astfel, ne uităm cât de eficientă este locaţia respectivă şi în urma acestor analize există şi posibilitatea închiderii", a spus în luna februarie preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, pentru a explica evoluţia reţelei teritoriale de anul trecut.

El a menţionat atunci că banca a închis unele sucursale anul trecut, dar că a şi deschis unele noi.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.